Printre munți și printre văi… „studenta” Liliana Dragomir, campioană balcanică la alergare montană, alături de naționala feminină!





Orașul Câmpulung Moldovenesc a găzduit sâmbătă, ediția a 13-a a Campionatului Balcanic de alergare montană pentru seniori și juniori 1. Au participat 64 de sportivi din șase țări – Ucraina, Turcia, Slovenia, Republica Moldova, Bulgaria și România – iar reprezentanții țării noastre au avut o evoluție foarte bună, în prim-plan fiind și o sportivă legitimată la CS Universitatea Arad, Liliana Maria Dragomir, dar, mai ales, o fostă componentă a clubului condus de Ovidiu Șerban, sighișoreanca Mădălina Florea.
Atleții români, la individual, au cucerit cinci medalii la ediția a 13-a a Campionatului Balcanic de alergare montană pentru seniori și juniori 1 – una de aur, două de argint și două de bronz, iar în clasamentul general pe națiuni, România s-a clasat pe primul loc. În total, la individual și pe echipe, România a cucerit nouă medalii, câte trei din fiecare metal: aur, argint și bronz!
Rezultatele sportivilor români, la seniori, la Câmpulung Moldovenesc au fost următoarele:
SENIORI FEMININ INDIVIDUAL: Mădălina Florea – medalie de aur, Ingrid Mutter – medalie de argint. Pe locul al patrulea s-a clasat Denisa Ionela Dragomir (1:11:03.24), iar a cincea a fost Liliana Maria Dragomir (1:14:05.62).
SENIORI FEMININ ECHIPE: România (Mădălina Florea, Ingrid Mutter, Denisa Dragomir, Liliana Maria Dragomir) – medalie de aur;
SENIORI MASCULIN INDIVIDUAL: Leonard-Albert Mitrică – medalie de argint, Viorel Andrei Pălici – medalie de bronz;
SENIORI MASCULIN ECHIPE: România (Leonard-Albert Mitrică, Viorel Andrei Pălici, Cristian Moșoiu, Szabolcs Gyorgy) – medalie de aur.
Clasamentul națiunilor, pe medalii, luând în considerare topurile individuale, arată astfel: 1. România (1-2-2), 2. Turcia (1-2-1), 3. Slovenia (1-0-1).
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)