Arădenii se pot testa pentru detectarea anticorpilor la Spitalul Județean





Comunicat Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere, analize specifice pentru detecția serologică a anticorpilor neutralizanți anti-proteină SPIKE în cazul persoanelor care au fost diagnosticate cu virusul SARS CoV-2. De asemenea, se vor efectua analize și pentru persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19 și care doresc să își evalueze nivelul de anticorpi post-infecție respectiv post-vaccinare.
„Testarea poate fi efectuată atât la adulți cât și la copii iar rezultatele se eliberează în termen de 24 de ore. Recoltarea probelor de sânge se efectuează în cabinetul din Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pe bază de programare”, a explicat biochimist principal, Luminița Pilat, șef Laborator Analize Medicale.
Testarea, la cerere, costă 90 de lei și se poate efectua pe bază de programare, la numărul de telefon 0754012938, de luni până vineri între orele 08.00-15.00.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este