Proteste în Piața Avram Iancu: „Dacă nu ești obez și îți vezi de treaba ta, treci peste coronavirus, dar peste vaccin nu!”





Aproximativ o sută de persoane s-au strâns în Piața Avram Iancu la protestul anunțat încă de joi. Inițiatorul acestuia Angel Popescu a dorit ca împreună cu cei prezenți să protesteze împotriva restricțiilor prevăzute în starea de alertă.
Oamenii au venit cu pancarte pe care erau scrise mai multe mesaje cum ar fi: „Nu vă vom uita niciodată”, „Vreau să mă fac medic să salvez vieți”, dar și „Legea fundamentală a naturii nu permite virusurilor să îmbolnăvească sau să ucidă oameni”.
Cei care au vorbit la megafon au amintit de perioada Ceaușescu, de fabricile care nu mai există acum în Arad, că am fost a cincea putere economică în Europa dar și de faptul că : „Anul 2021 este programat de oculta mondială, mai ales pentru România, să o ducem foarte greu”.
Registrul a trecut apoi și la coronavirus și vaccin. Un bărbat care spunea că este soțul unei foste șefe de la secția ATI a Spitalului Județean Arad a luat megafonul și a vorbit despre coronavirus și vaccin. Amintind de două cazuri acesta susținea că după ce au fost vaccinate, cele două persoane menționate de el au rămas paralizate, încheindu-și ideea cu : „Deci în concluzie, coronavirusul pentru cei care nu sunt obezi, nu sunt cu diabet, care-și văd de treaba lor, îi ok. Treci peste boala respectivă. Dar peste vaccin s-ar putea să nu treci ”.
Prezente au fost și forțe de ordine care i-au luat la întrebări pe cei care nu purtau mască, unii aveau adeverință medicală, alții…
În videoul de mai jos puteți asculta relatările celor doi speakeri
Comentariile portalului
Și revin, că presimt că veți avea ceva de comentat și despre presă, dacă tot am menționat și acest aspect. PRESA LIBERĂ DERANJEAZĂ. Nu așa, de-al dracu ș (...)
Ca și Simion, folosiți această narativă ca o deturnare a situației politice și geopolitice. Da, Simion a spus că nu vrea ieșirea din UE și NATO. Acelaș (...)
Ar trebui transformat în liceu de limbi străine, nu de germană,...că nemți, IOC! Din '90 nu mai e picior de neamț, eventual niste bătrâni de 90 (...)