A jucat recent două finale de Champions League. A renunțat la fotbal pentru a deveni… ceasornicar





Stephan Liechtsteiner este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști elvețieni ai ultimelor două decenii. A participat cu naționala țării sale la turnee finale de campionate mondiale sau europene și a jucat la cluburi celebre ca Lazio, Arsenal, dar mai ales Juventus Torino.
Cu Juventus a jucat două finale de Champions League. Le-a pierdut pe ambele, în 2015 în fața Barcelonei, iar în 2017 contra altei grupări din Spania, Real Madrid.
Și-a încheiat cariera la 37 de ani, la Augsburg, în Germania. Evoluând la cluburi mari, ca cele amintite mai sus, Liechtsteiner putea trăi liniștit sau putea să continue mai departe în fotbal ca antrenor sau pe vreo funcție administrativă la cluburile la care a evoluat la la alte cluburi din țara sa. Dar Stephane nu a mai dorit să continue cu fotbalul. Fostul fundaș dreapta vrea însă să se simtă util și și-a găsit o altă carieră: va fi ceasornicar.
Noua pasiune și-a descoperit-o în octombrie, anunță Reuters, când s-a întâlnit cu frații Dreifuss, cei care dețin o companie de ceasuri în Zurich, Elveția. A fost rapid interesat de domeniu și acum e pe cale să termine un curs în domeniu.
„Vreau să fac ceva productiv. Dacă ești bancher, știi că vei face asta toată viața ta, până ieși la pensie. Dar, dacă ești fotbalist, treci de 35 de ani și trebuie să îți găsești o altă meserie. Văd în munca de ceasornicar multe similarități cu fotbalul. În fotbal, dacă echipa nu e un tot unitar, dacă nu e un ansamblu unit, nu vei câștiga. La fel și un ceas: dacă nu sunt toate piesele plasate perfect, nu va funcționa”, a explicat Stephane Liechtsteiner pentru Reuters.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)