Sâmbătă se colectează deșeurile electrice la Pecica





Primăria Orașului Pecica şi SLC Sistem Național de Colectare Timiș anunță prima acțiune de reciclare a deșeurilor electrice din acest an. Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), adică aparatele vechi sau stricate, sunt preluate sâmbătă, 20 martie, pe platoul din fața sediului primăriei, între orele 9 – 15.
Cetățenii au și opțiunea de a „recicla cu un singur apel”, sunând începând de astăzi și până în dimineața colectării, la una din următoarele numere de telefon: 0751.117.322. sau 0751.302.123, iar angajații primăriei vor prelua deșeurile electrice de la domiciliu.
Locuitorii satelor aparținătoare Turnu, Sederhat și Bodrogu Vechi sunt rugați să sune pentru la aceleași numere pentru a participa la acțiunea de ecologizare.
Ca de fiecare dată, se va organiza și o tombolă cu premii (două blendere, două fiare de călcat și două cafetiere), care este programată pentru marți, 23 martie, la ora 10, în fața sălii Forum. Participanții la acțiunea de reciclare participă, automat, la tombolă, în baza talonului primit.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este