Zeci de familii din cartierul arădean Confecții sunt condamnate să respire greu până la sosirea divinității





Arădenii care locuiesc în cartierul Confecții n-au timp și plăcere să se bucure de timpul frumos de afară din cauza mirosului insuportabil ce provine dinspre Canalul Mureșel.
Lucrurile nu stau la fel cum „miros”, iar pentru arădenii care sunt nevoiți să respire acest aer „infect” am luat legătura cu domnul Florin Mariș, directorul ANIF Arad, care ne-a explicat situația.
Stând de vorbă cu directorul am aflat că anul trecut au fost puse bazele unui proiect denumit „Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și Canalul Ier”, care prevede decolmatarea, regularizarea și igienizarea canalului Mureșel, precum și modernizarea stației de pompare și refacerea unor construcții hidrotehnice. Tot în acest proiect este prevăzută și modernizarea sediilor administrative ale ANIF, proiectul fiind finanțat de fonduri europene.
Până aici nimic nou. Proiecte, promisiuni și cam atât, de ani de zile. Mirosul apare și persistă imediat când afară vremea se-ncălzește.
„Facem tot posibilul pentru igienizarea săptămânală pe acest canal. Am accesat fonduri europene, pentru curățarea canalului dar oamenii „certați cu legea” aruncă gunoaie care fermentează și degajă mirosuri insuportabile” ne-a spus domnul Mariș.
Cu toate că săptămânal se realizează lucrări de igienizare a Mureșelului, mirosul pe care arădenii din Confecții și Cadaș sunt nevoiți să-l suporte când termometrele indică temperaturi ridicate, persistă.
Din păcate, în proiectul mai sus amintit, nu este prevăzută și intubarea Mureșelului, iar acest miros infect care vine dinspre Mureșel continuă să fie un „ping-pong” între administrații.
Directorul ANIF, a mai subliniat: „Angajații ANIF efectuează săptămânal lucrări de ecologizare pe canal, dar din cauza că descărcările pluviale stradale, dar în special descărcările de la unitățile economice sunt amplasate de regulă sub cota minimă de a canalului Mureșel. În perioada temperaturilor ridicate au loc procese de descompunere a gunoaielor ce sunt aruncate de persoane cetate cu legea. Toate aceste procese au dus la colmatarea accentuată a canalului”.
După cum bine spune și directorul ANIF este foarte adevărat că sunt arădeni nepăsători ce aruncă gunoaiele în canal și nu numai (n.red).
Dar este trist că nimeni nu ne poate da un răspuns la vechea și noua întrebare: când se va intuba Mureșelul și când vom scăpa de mirosul infect ce se simte de cum pășești în Confecții și Cadaș și uneori chiar și la Intim ?
Cine știe, poate Dumnezeu va face o minune să dispară mirosul, dacă tot este amplasată și Biserica pe malul Mureșelului, în zona Confecții.
Parcă în minuni mai credem… dar în politicienii Aradului și promisiuni nu prea.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)