Parlamentarii PSD Arad au încercat, prin amendamente la legea bugetului de stat, să obțină finanțările necesare pentru proiectele vitale ale Aradului
Deputatul Mihai Fifor și senatorul Eusebiu Pistru, au susținut, în plenul Parlamentului României, amendamentele parlamentarilor PSD Arad la Legea Bugetului, proiecte care sunt de natură să conducă la dezvoltarea județului. Gândite și elaborate în concordanță cu nevoile stringente ale municipiului și județului, cele 9 amendamente depuse, reflectă încercarea parlamentarilor social-democrați arădeni de a obține finanțările necesare pentru o serie de chestiuni importante, menite a imbunătăți calitatea vieții arădenilor. Sumele solicitate la bugetul de stat sunt pentru următoarele proiecte:
– Amenajarea unui Aqua Park cu apă termală pe locul actualului Ștrand Neptun, în municipiul Arad.
– Amenajarea zonei intravilane a râului Mureș în municipiul Arad.
– Finalizarea Pasajului Micălaca din municipiul Arad.
– Extinderea magistralei de gaz în localitățile Apateu-Șepreuș din județul Arad.
– Extinderea magistralei de transport gaz pe Valea Crișului din județul Arad.
– Restaurarea Cetății Ineu.
– Construcția unui Aqua Park și Aventura Park în Stațiunea Moneasa.
– Restaurarea Cetății Șoimoș din Orașul Lipova
– Restaurarea Cetății Șiria
Deputatul Fifor și senatorul Pistru sunt dezamăgiți de faptul că nici măcar parlamentarii de Arad, care fac parte din arcul guvernamental, PNL-USR-UDMR, nu au votat cele 9 amendamente esențiale pentru dezvoltarea Aradului.
Rațiunile de ordin politic ar trebui să fie lăsate deoparte când vine vorba despre interesele arădenilor. Din păcate, atunci cand îți pasă doar de buzunarul tău și al grupurilor de interese, care se îndestulează din bugetul Aradului de ani de zile, nu ai cum sa simți sau sa acționezi pentru binele arădenilor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Grup infracțional organizat având la conducere pe însăși Ela soția faraonului Bruxelles adică Mafia falconetti în acțiune. Această firmă de buzunar proarchitectura trebuie scoase în (...)
Din ce stiu,cladirile devpe Tribunul Dobra care apar in fotografii si cateva de pe Kuncz Aladar ar urma sa fie demolate.Se preconizeaza cladiri inalte-daca nu ma insel,cu (...)
familia distinsului brucselez nu stie ca in pamant va merge intre patru scanduri,desigur proiectate cu mult mestesug.in rest,sarbatori fericite.