Școlile din România se redeschid din 8 februarie. Vezi declarația Președintelui | Video
Școlile din România se redeschid din 8 februarie, odată cu semestrul al doilea, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, este decizia luată în ședința de la Cotroceni care are loc la această oră, potrivit HotNews.ro.
Scenariile pentru redeschiderea școlilor:
• În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile ar urma să se redeschidă fizic.
• În localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele a VIII-a și a XII-a, precum și copiii de grădiniță.
• Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.
Aceste scenarii au fost anunțate la jumătatea lunii ianuarie de către președintele Iohannis, care spunea că se revine la sistemul în care se ţine cont de evoluţia pandemiei de COVID-19, adică de rata de infectare, în fiecare localitate.
Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?
• Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1 la mia de locuitori (în cazul școlilor pragul e 1/1000 locuitori)
• Scenariul galben – rata de infectare între 1 și 3 cazuri la mia de locuitori
• Scenariul roșu – rată de infectare peste 3
Situațiile în care va fi posibil în continuare scenariul hibrid, dacă vor fi redeschise școlile:
• Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.
• Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.
• Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.
• Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.
Sursa: hotnews.ro
Comentariile portalului
Bun articol, felicitări. Din păcate cred că autoritățile nu vor mișca un deget, pentru că și statul degeaba crează oboseală. Pt "Ioi da vai", nu fii (...)
Leneșul dă la Coitroceni tocmai a promulgat o lege prin care este legalizată evaziunea fiscală, iar voi vă legați de niște contrabandiști de țigări!? Țara (...)
Buna ziua, sunt interesată de un curs de Master in Biologie, am intrat pe site însă nu văd opțiuni de master… ce îmi puteți spune? Se da (...)