Ce-l mână pe tupeist în luptă!
Am întâlnit de-a lungul vieții oameni excepționali, de o calitate incontestabilă, cu merite deosebite în domeniul lor de activitate și în fața cărora abia poți să respiri, darmite să mai și emiți vreo opinie. În același timp, m-am lovit și de oameni mediocri, în fața cărora, la fel ca în cazul celorlalți, alegerea este tot tăcerea, din alt motiv însă: mediocrii nu agreează opiniile, altele decât ale lor și nici nu consideră că și ceilalți ar mai avea câte ceva de spus, cu excepția serenisimelor lor persoane. Ce mă reduce însă veșnic la cea mai cruntă tăcere, este tupeul. Nimic nu mă intrigă mai mult. Practic, niciodată n-am știut cum să mă port cu tupeiștii. Nu le-am înțeles sub nicio formă încrederea aceea nelimitată în sine, în forțele proprii – deși tupeiștii mai mereu au o pregătire precară –, care le alimentează îndrăzneala; nu le-am înțeles deloc curajul acela fără limite, cutezanța care-i determină să deschidă uși – pentru alții de neatins – fără nicio frică de ridicol; să inițieze conversații docte fără pic de cultură sau să-și asume funcții și poziții de mare răspundere știind că n-au absolut nimic în comun cu domeniile în fața cărora spun „da” cu o nonșalanță dezarmantă.
De aici pornesc, în opinia mea, toate neajunsurile. Atunci când specialistul este lăsat la o parte, iar poziția pe care acesta ar putea-o ocupa fără crâcnire ajunge în mâinile tupeistului, chiar nu mai poți să speri la vreo evoluție. S-a ajuns, în timp, la situația ridicolă în care anumiți indivizi sunt directori „de profesie” și nimic mai puțin. Atunci când sunt favorizați de stele, de alinierea planetelor sau pur și simplu de ajungerea la cârmă a partidului în jurul căruia fac sluj, tocmai pentru ca, la un moment dat, să beneficieze de niște privilegii, tupeiștii își asumă, fără nicio problemă, funcții și posturi călduțe pentru care nu doar că nu sunt pregătiți; practic, n-au avut niciodată, dar absolut niciodată, vreo tangență cu domeniul respectiv. Astfel, un tupeist „de curte” poate ajunge atât director de vreo instituție cu profil agricol, deși el a absolvit, poate, o facultate de design interior, dar și director de instituție cu profil artistic, deși a absolvit… inginerie mecanică. Tupeistul poate orice și nu spune niciodată „nu, nu pot”. Nu are demnitatea de a-și asuma vreo neputință, fiindcă sloganul lui preferat este „păi, ce, ăla a putut și eu nu pot?” Chit că „ăla” se poate chiar să fi avut pregătire în domeniul pe care se pregătește tupeistul să-l ocupe, doar pentru că n-are nici cea mai mică intenție de a-și recunoaște vreo impotență. Tupeistului nu-i trebuie pregătire; îi este de ajuns existența postului vacant. Poate fi inclusiv din domeniul interstelar; pentru el, pentru tupeist, e cât se poate de accesibil, iar după părerea lui, va face față cu brio „provocărilor”, de parcă asta se presupune că trebuie să facă un lider, să „răspundă provocărilor”! Găunoasă expresie și excesiv uzitată, fără a fi nici pe departe înțeleasă în profunzime. În fond, nu o funcție în sine trebuie să reprezinte pentru cineva o provocare, ci diversele aspecte particulare care apar ca urmare a exercitării ei și pe care, ca lider, reușești să le depășești tocmai datorită pregătirii în acel domeniu. La noi însă, nici vorbă! Funcția în sine a ajuns să fie o provocare. Iar tupeistul nu o refuză cu niciun chip, deși nu știe despre domeniul acela nici cât negru sub unghie.
Mereu m-au năucit răsturnările de valori și plasarea unor neaveniți în poziții pe care nu le pot duce; chiar tupeist să fii, oare cât curaj orb îți trebuie, să accepți o funcție cu care nu ai nici în clin, nici în mânecă? Ajung „directorese” inclusiv neveste de potentați care până-ntr-o anumită etapă a vieții au fost exclusiv casnice, sigura lor preocupare fiind aceea de a schimba, o dată la doi ani, gresia din bucătărie și pe aceea de pe hol. Brusc însă, doar fiindcă se bucură de susținere, se trezesc ocârmuind instituții serioase, manipulând – cu efecte de cele mai multe ori dezastruoase – destine și impresionând strict prin „puterile” conferite de tupeu și niciodată de știință, de pregătire în acel domeniu.
Mă întreb, deci, din nou: de unde să vină oare încrederea oarbă a tupeistului? Cu precizarea că discursurile motivaționale, răsărite de peste tot ca ciupercile după ploaie, în niciun caz nu te îndeamnă să-ți asumi funcții ce-ți depășesc puterile, atunci când te învață să te trezești dimineața și să-ți spui în fața oglinzii: eu pot, eu știu, eu fac! Sau poate-am înțeles eu greșit…
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)