Vaccinarea anti-Covid-19 a început în 12 centre rezidenţiale din subordinea DGASPC Arad
În conformitate cu cerinţele privind activităţile de vaccinare specifice etapei a II-a stabilite de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în judeţul Arad vor fi vaccinați beneficiarii din centrele rezidenţiale din Sântana, Lipova, Cuveșdia, Petriș, Vărădia, Păuliș, Pecica, Ineu și alte 4 din municipiul Arad, în care sunt ocrotite și îngrijite persoane adulte cu diferite dizabilități, dar și tineri a căror vârstă depășește 16 ani. 130 de beneficiari se încadrează în condițiile de vaccinare și și-au dat acordul pentru a fi imunizați împotriva Covid-19, cu ocazia organizării unei caravane mobile de vaccinare. Fiecare echipă mobilă este compusă dintr-un medic, doi asistenţi şi un registrator, cu sprijinul logistic al Direcției de Sănătate Publică Arad.
„Aceste echipe mobile de vaccinare sunt absolut necesare și binevenite în cazul beneficiarilor din centrele rezidențiale pentru adulți, unde cele mai multe persoane sunt în vârstă, dar și cu boli cronice. Noi suntem conștienți de importanța vaccinării ca măsură de siguranță pentru viitor pentru că în toată perioada pandemiei ne-am aflat în stare de alertă și am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a ține sub control răspândirea virusului în centrele noastre, atât în rândul beneficiarilor, cât și angajaților“ , declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Echipele mobile de vaccinare împotriva COVID-19 vor ajunge până la finalul acestei săptămâni în centrele rezidențiale publice și private din întreg județul.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)