Nădlacul salvează onoarea Aradului în handbalul feminin. Helmuth Bernard a înscris două echipe în competițiile organizate de FRH
În aceste prime zile ale anului 2021, FR de Hanbdal a anunțat componența grupelor din Campionatele Naționale de junioare, însă Aradul este reprezentat doar de către CS Victoria Nădlac.
La nivelul junioarelor II (Under 17), CS Victoria Nădlac a fost repartizată în Seria K, alături de echipele: LPS Banatul, HC Cîtu (ambele din Timișoara), Unirea Sânnicolau Mare și Lic. Teoretic „Traian Vuia” Reșița.
Primul turneu va avea loc între 27-31 ianuarie.
Clubul de la vamă s-a înscris și la categoria junioare III, formația pregătită de Helmuth Bernard urmând să întâlnească pe: CSȘ Dr. Tr. Severin, Șc. Gen. nr. 7, LPS Banatul, HC Câtu (toate din Timișoara), Unirea Sânnicolau Mare și Lic. Teo. „T. Vuia” Reșița.
Față de categoriile superioare ca vârstă, junioarele III vor debuta doar în luna februarie.
Seriile georgrafice se vor juca în 2 turnee (tur-retur), iar primele două clasate (la U17 și U15), se califică în faza următoare, Grupele Valoare (alte 2 turnee tur-retur). Mai departe, primele 8 echipe din țară își vor disputa medaliile la Turneul Final (luna iunie).



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)