Un cor cu distanțare. Pecicanii au avut parte de un „strop” de fericire înainte de sărbători





Anul acesta este unul complet diferit de ceea ce era cândva normal. Chiar dacă lucrurile nu sunt deloc ușoare și în ciuda faptului că de sărbători nu ne putem întâlni cu cei dragi, în fața primăriei nici atât, pecicanii s-au gândit să facă un gest mic, dar care să mai aducă înapoi din spiritul pierdut al sărbătorilor de iarnă. Astfel, în cursul serii de ieri, 22 decembrie, mai mulți copii s-au strâns în fața bradului de Crăciun din orașul Pecica și au început să cânte. Cu distanțare atât în cor, cât și în rândul publicului și cu măștile pe față, pecicanii au avut parte de câteva minute de fericire.
„Am asistat aseară la un scurt recital de colinde al Corului Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, organizat în faţa bradului oraşului, cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare.
Elevii şi dirijorul Alexandru Zaharia au adus un strop de cultură şi spiritul Crăciunului în aceste vremuri dificile, gest pentru care le-am mulţumit în numele administraţiei locale”, declară viceprimarul orașului, Miodrag Stanoiov, pe pagina sa de Facebook.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)