Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc sunt noii vicepreședinți ai Consiliului Județean





Consiliul Județean și-a întregit conducerea, Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc fiind aleși vicepreședinți și, împreună cu președintele Iustin Cionca, vor conduce Consiliul Județean în următorii patru ani, anunță instituția într-un comunicat.
„Prin votul de astăzi, atât privind întregirea Consiliului Județean cât mai ales alegerea celor doi vicepreședinți putem spune că actualul executiv își desfășoară activitatea la capacitate normală. De acum, timp de patru ani, vom face administrație, ne vom onora promisiunile și vom concretiza proiectele pe care le avem, vom elabora proiecte noi, prin care să răspundem așteptărilor arădenilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Consiliul Județean este în componență completă după ce doamnele Cristina-Denisa Ciorogar și Talida Pop au depus jurământul, întregind astfel la 32 numărul consilierilor județeni.
Și componența comisiilor a fost completată, Cristina Ciorogar fiind cooptată în Comisia Juridică, iar Talida Pop în cea de Relații externe și turism.
Răzvan Cadar a fost astăzi reales, practic, în funcția de vicepreședinte al CJA, cu 24 de voturi. El a mai deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean din februarie 2019, până la data alegerilor locale, 27 septembrie 2020. În plan politic, Răzvan Cadar este secretar general al organizației județene PNL Arad.
Ionel Bulbuc a fost consilier municipal și viceprimar al Aradului, cât și director al Centrului Cultural Județean. Acesta a declarat astăzi că își propune o atenție specială asupra evenimentelor culturale arădene.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.