Încetinitorul de particule – Bibarț, cireașa otrăvită de pe tortul exterminării culturii arădene





Povestea este veche.
Cultura arădeană, fie că vorbim despre teatru, muzică sau arte plastice și literatură, nu a fost niciodată în prima linie a culturii marilor orașe, cu toate astea a avut și perioade mai faste.
Să nu uităm de pionieratul în educația muzicală, de prezența împăratului Franz Josef la inaugurarea teatrului, de concertele clasicilor muzicii, de prima sală de teatru și de cinema în pionierat pe aceste meleaguri sau de cele peste 10 cotidiane care apăreau în Aradul interbelic. Cu toate acestea, după ce ajungeau la o anumită faimă, artiștii de toate felurile plecau din Arad să-și caute împlinirea în orașe mai mari, mai civilizate și mai ales cizelate cultural, fie că vorbim de Timișoara sau Cluj, fie de capitală, București după 1918, Budapesta mai înainte.
După 1989 se părea că a venit începutul unei noi perioade de creștere a vieții culturale din Arad, în primele luni ale anului următor s-a născut o revistă literară de anvergură (Arca), teatrul a pornit ca din pușcă, atrăgând atenția națională prin Festivalul de Teatru Clasic, concertele Filarmonicii (prima instituție culturală românească care a dus spiritul din Decembrie 1989 în afara țării printr-un concert la Budapesta) deschizându-se spre noua sensibilitate, inclusiv în aer liber, bucurându-se de atenția tinerei generații, fără să mai vorbim de Festivalul de Teatru Underground, organizat de Centrul Cultural al Municipiului, un festival devenit internațional și din ce în ce mai cunoscut în lumea teatrului, unic de altfel în România.
Elanul a ținut un deceniu și un pic, după care, după stabilizarea liniilor de forță din politica locală, a început regresul, ca acum, de câțiva ani, să asistăm, la implozia vieții culturale arădene.
Simplu spus, după 2004 politicul a pus mâna pe cultura arădeană, o revenire neașteptată în lumea prim-secretarilor de dinainte de 89, dictând, prin conducerea instituțiilor alese exclusiv din rațiuni de partid, atât conținutul cât și forma actului cultural. De fapt aceste instituții, pomenite mai sus, au devenit simple instrumente ale propagandei politice, auxiliare ale jocului politic, pierzându-și până la urmă total autonomia lor administrativă și creativă, simple instrumente ale festivităților și ale evenimentelor hotărâte sus.
Măsura decisivă a fost cooperativizarea culturii arădene sub longevivul primar Gheorghe Falcă. Teatrul de Marionete, o raritate în România (marionetele sunt figurine mișcate de sus prin sfori, exact ca șefii culturii arădene de acum, păpușile de degetele de la mână), a fost comasat cu teatrul Clasic, iar Casa de Cultură a Municipiului a devenit de fapt o direcție în cadrul Primăriei, așa cum Centrul Cultural Județean a fost de la început la Consiliul Județean. Filarmonica a început să fie parazitată de persoane și personaje susținute politic, actul artistic trecând pe planul al doilea.
Trecute în colhozul cultural, instituțiile tradiționale ale culturii orașului au fost obligate să facă pasul în spate, să lase locul unor manifestări așa numite culturale ( de fapt serbări populare cu mici și bere, manele și muzici produse electronic) organizate de tot felul de asociații și fundații aflate sub controlul unor personaje implicate politic și nu numai.
Directorii instituțiilor culturale – putem introduce aici și Biblioteca Județeană – au devenit de fapt activiști politici, spiritualitatea și actul creativ dispărând fără urmă din ele, astfel încât nu e de mirare plecarea din aceste instituții, fie chiar din oraș a adevăraților artiști, a creatorilor, fie că vorbim de literatură, teatru, muzică sau artele plastice.
În momentul de față trăim într-un oraș acultural în care punctul principal de atracție a rămas Ociko, terasele din centru și eventual concertele pentru bobor și alea din ce în ce mai sporadice de la Ștrand sau Aeroportul golit de avioane. Nemaivorbind de Piața Primăriei.
Un teren perfect pentru noul primar, Călin Bibarț, alintat Bibi de cei copleșiți de spiritul său neaoș de la țară, un viclean copil de casă pentru care artele se reduc la arta disimulării. Dacă Gheorghe Falcă trăia în autismul puterii sale care îi copleșea rațiunea și sentimentele, nefiind lipsit total de un anume respect pentru artiști și valoarea intelectuală, lui Bibarț acest respect îi lipsește cu desăvârșire, el fiind la nivelul minerului ieșit din șut și nimerit la teatru în căutarea berăriei din colț.
E fără speranță. Poantele sale de birt, obrăznicia sa mascată greu de bonomia celui care se vrea plăcut de toți, arată situația fără ieșire a culturii arădene colectivizate pentru acest nou președinte de CAP.
După ce, fără rușine și bun simț, în zilele trecute a interzis artiștilor arădeni să se producă măcar online, să mai aducă câteva clipe de destindere celor care îi plătesc – nu, domnule Bibarț, nu Dumneata îi plătești, ci noi, cei care te plătim și pe Dumneata -, a avut nesimțirea să invite artiști din Timișoara pentru concertul online din Arad de 1 Decembrie.
Muzicienii de la Filarmonica arădeană se pregăteau de acest concert de săptămâni bune și sunt de-a dreptul oripilați de gestul care poate fi calificat chiar ca o trădare din partea primarului proaspăt ales, o sfidare de șmecher de cartier la adresa artiștilor arădeni. Oferind prilejul unor muzicieni timișoreni – este drept, doi dintre ei sunt arădeni -, neglijând Filarmonica locală, cea care în zilele ei bune dădea clasă timișorenilor, Bibarț ne arată clar ce ne așteaptă sub oblăduirea sa obținută cu atâta trudă, șmecherie și joc dublu.
Târnova, Târnova și pădurile de la Săvârșin, pentru asta să vă pregătiți, stimați arădeni…
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)