UAV, în direct la Noaptea Cercetătorilor Europeni
Noaptea Cercetătorilor Europeni se lansează mâine, 27 noiembrie, de la orele 17.00, direct în spațiul online. 100% prezență în spațiul virtual, pasionații de știință pot participa la activitățile propuse de organizatori, pot interacționa cu cei care au pus la cale fiecare proiect, direct de pe pagina de facebook a evenimentului. Echipa de la Arad, coordonată, ca la fiecare ediție, de Universitatea „Aurel Vlaicu” a pregătit pentru curioși activități organizate de Institutul de cercetare, dezvoltare, inovare în științe tehnice și naturale și de Centrul de cercetări pentru activități fizice din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, ambele ale UAV, Institutul de Științe ale Vieții „Aurel Ardelean” din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, de echipa de robotică, DELTA FORCE (RO 119), din cadrul Liceului Național de Informatică Arad și de către CSM Arad care va prezenta simulatorul pentru îmbunătățirea performanțelor în tir.
Experimente inedite, treamu-uri educaționale sau informații despre noutățile în materie de inovație științifică din multiple domenii, toate pot fi accesate direct pe pagina de Facebook a proiectului.
„Este o bucurie să fim coordonatorii locali ai acestui proiect de anvergură internațională. Este un elogiu adus științei, o bucurie a minții care a reunit, an de an, tineri și mai puțin tineri pasionați de știință. Anul acesta va fi un eveniment exclusiv online, dar sunt sigură că se va bucura de o audiență foarte mare în rândul pasionaților de cercetare”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Anul acesta, evenimentul a strâns laolaltă cercetători din peste 15 orașe din România care vor celebra împreună știința. „Mulțumesc colaboratorilor noștri din Arad, celor care an de an au fost alături de noi și au reușit ca, prin ceea ce au prezentat, să cucerească publicul pasionat de știință. Sper ca și anul acesta, impactul să fie la fel de mare”, a precizat reprezentantul UAV pentru acest eveniment, lect.univ.dr. Viorel Ardelean.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)