Pompierii din Arad nu mai au timp de odihnă! În cinci zile au avut parte de 809 misiuni





Patru zile, de atât au avut nevoie pompierii din Arad ca să strângă un total de 809 misiuni efectuate. Cu exactitate, aceste misiuni ale pompierilor militari arădeni s-au desfășurat în perioada 09.11 – 13.11.2020.
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în săptămâna 09.11.2020 – 13.11.2020 809 misiuni, din care 286 misiuni de intervenție și 523 de prevenire după cum urmează:
– 122 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
– 5 incendii, la locuințe particulare, anexe, autoturisme, vegetație uscată și resturi vegetale.
– 91 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;
– 61 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus și a personalului ce încadrează autospecialele
– 1 misiune de salvare animale
– 4 alte tipuri de misiuni
Activități cu caracter preventiv împotriva COVID-19
Echipajele de la subunitățile de intervenție au desfășurat 523 misiuni de informare a populației privind respectarea regulilor de protecție individuala pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Aceștia reamintesc cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
– purtarea măștii astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite;
– igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
– evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
„Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că astfel de acțiuni vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor prin respectarea măsurilor de protecție adecvată împotriva virusului”, spun reprezentanții Detașamentului de Pompieri Arad.
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!