America America.

Film inclus în Registrul Național al filmelor semnificative pentru cultura americană.

Regizat în 1963 de grecul Elia Kazan după propriul său roman, America America este prima operă de artă semnificativă care demontează imaginea edulcorată a Americii ca țară a libertății, a democrației și a tuturor posibilităților.

De atunci au trecut aproape 60 de ani, iar America stă în fața celei mai mari dileme din istoria sa recentă: renunță definitiv la mitul care l-a făcut să fie ceea ce a fost până acum și plonjează iremediabil în realitatea tulbure la îndemână, oferită de cei patru ani ai lui Donald Trump sau mai oferă mitului o  șansă?

Regimul instaurat la Casa Albă de Trump nu mai are de mult nicio legătură cu imaginea Americii ca țară a democrației și a libertății. Recalcitrant și autoritar, arțăgos și bășcălios, Trump este modelul pentru un viitor și posibil lider autoritar al SUA. Lipsit de dimensiune culturală – gafele sale bombastice sunt deja locuri comune – neavând nicio calitate de om politic, Trump nu poate ieși în afara ideilor sale infantile fixe, faptul că totuși este susținut de jumătate dintre americani se datorează mai mult convingerii intime a americanului simplu, prea puțin sensibil la teorii politico-filozofice, că o Americă în care fiecare om poate avea o armă de foc este în continuare țara libertății și a tuturor posibilităților.

Că nu mai este de mult așa, că pentru Trump libertatea se reduce la propria libertate de a face tot ce-i trece prin cap, nu este deloc evident pentru ”americanul profund”, cel care stă prin statele centrale sau de sud, vestitele state roșii (culoarea republicanilor) sau swing-states, de fapt statele cele mai provinciale ale SUA.

Acest american, de obicei lucrător la tot felul de întreprinderi, eventual ferme, umblă cu camioneta Ford pe acele șoselele nesfârșite pe care se poate întâmpla orice, de aceea are mereu carabina la el și o și folosește dacă se ivește ocazia. Seara la televizor, cu hamburgerul cât casa și berile de rigoare, se uită la teve, mai nou exclusiv la Fox, fiind convins că Donald este un băiat fain, de al lui, care nu se lasă la tot felul de sclifosiți de oraș, pune piciorul în prag, le spune de la obraz și nici cu femeile nu se încurcă.

Nu-i nicio mirare că îi place de guralivul Trump, în fond se recunoaște în el, minus sutele de milioane după care președintele nu prea plătește impozit. E ca seara la bar cu băieții care se iau la mișto, fac bancuri cu femei, negrii și evrei, eventual, mai nou, și chinezi, și este câte unul care are replică la orice, iar dacă nu accepți asta, s-ar putea să te alegi și cu o bătaie. Altfel spus cam tare de gură, nițel mincinos și te și fraierește la prima ocazie, dar asta este, e dur tipul, n-ai cum să te pui cu el.

Nu-i de mirare nici că pe aici, prin fostele colonii sovietice, sunt destui care recunosc în el tătucul, conducătorul care nu se împiedică de un ciot și trec ușor peste faptul că libertatea înseamnă înainte de toate dreptul celui mai slab sau sărac de a fi tratat la fel cu cel tare și bogat. Chiar dacă pe aici niciodată nu a fost așa, iar în America această libertate a fost păzită o vreme cu Coltul.

Privite de aici, de la distanță, evenimentele de acum din SUA par importante doar în ceea ce privește relația noastră cu partenerii din UE, respectiv, mai ales prin NATO, cu America. Realitatea însă este mult mai complexă, SUA rămâne în continuare prima putere economică și militară în lume, cele ce se întâmplă acolo se reverberează peste tot.

Faptul că președintele în exercițiu al Americii, pentru prima oară în istoria SUA își bate joc de contracandidatul său ca la grădiniță, ciufulindu-l Ionică Adormitu’ (Sleepy Joe) este un semn evident al celor stabilite de Bob Woodward – da, cel cu scandalul Watergate – în cea de a doua carte, întitulată Rage, adică Furie, despre Donald Trump. Jurnalistul legendar, cel care alături de colegul Bernstein de la Washington Post, a reușit să doboare un președinte aflat în cel de al doilea mandat al său – e vorba de Nixon – ajunge la concluzia simplă și evidentă: Trump nu este bun de președinte. O fi el cum este, mare om de afaceri care se duce dintr-un faliment în altul, șmecher și zurbagiu, dar n-are ce căuta la Casa Albă.

De altfel este doar cu patru ani mai fraged decât oponentul său pe care l-a numit Sleepy Jo, cel care i-a întors complimentul numindu-l clovn, bohoț adică. Și cel care, fost vicepreședinte sub Obama, este în mod evident, chiar dacă mai adormit, chiar seniluț pe alocuri, atașat valorilor tradiționale ale Americii: democrație și libertate, fără să mai vorbim de acel drept, aproape poetic, garantat fiecărui american în Constituție, de a căuta fericirea.

Drama cea mare care se profilează la aceste alegeri care au început deja – peste 70 de milioane de americani votând până miercuri – nu ține de cei doi candidați, ci de oroarea ca un personaj ca Trump poate aspira în SUA la un al doilea mandat de președinte. Un adevărat pericol la adresa democrației și a societății bazate pe domnia dreptului, un clovn așa cum sunt înainte de a ajunge la putere toți dictatorii.

Desigur, cei care vor distracție, fără să realizeze că ea, distracția, se poate termina rău și pentru ei, vor deplânge înfrângerea lui Trump, agitându-se chiar pe străzi, strigând după dreptate și forța care să pună în aplicare dreptatea așa cum o imaginează ei.

Ați ghicit: eu mizez pe victoria lui Sleepy Joe. Chiar o victorie neașteptat de mare.

Și nu o fac pentru el, nu cred că este un mare politician, nemaivorbind de vârsta sa înaintată – ceea ce face verosimilă ideea retragerii sale rapide și înlocuirea cu Harris -, o fac pentru americani.

Și pentru noi, desigur…