Trei tineri, toți minori, au dat spargerea într-o locuință din Chișineu Criș și i-au lăsat pe proprietari chiar și fără haine
Comunicat: Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați, la data de 22 octombrie a.c., despre un furt din locuință. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în luna decembrie 2019, trei tineri cu vârste între 15-17 ani, toți din Mișca, ar fi pătruns într-un imobil nelocuit de pe raza localității, de unde ar fi sustras aparate electrice și electronice, scule și materiale de construcții, haine și alte bunuri, pe care le-ar fi comercializat pe raza comunei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor trei tineri.
Comentariile portalului
Tare simpatic, ca de obicei, domnule Greiere. Din perspectiva dvs, dacă se anunță că va fi roată, nu era de bun simț să trimită Primăria un comunicat prin care (...)
Ca sa nu fie doar acest aspect negativ, pe care era absolut obligatoriu sa-l faceti subiect de articol, (ca... nu-i asa, de ce sa vedem ce este bine cand putem (...)
Ne mai miră? Își bat joc de noi, arădenii la cel mai înalt nivel ! Păcat de orașul ăsta că l-au distrus