Aradul, invadat de modele! Paradă a frumuseții și eleganței după primul curs al celei mai proaspete agenții de modeling de pe Mureș | GALERIE FOTO





Lawinne Models este creația unei arădence care ne-a reprezentat, prin frumusețea, inteligența sau farmecul său, la numeroase concursuri de Miss de pe mapamond. Lavinia Ichim a avut în această săptămână bucuria primilor absolvenți ai cursului de inițiere în modelling, bucurie pe care a dorit să o împărtășească (și) cu cititorii siteului SpecialArad, prin intermediul bogatei galerii foto…
„Prin Modelling Summer School mi-am propus să împărtășesc toate secretele mele, pe care le-am acumulat în lumea modei. Consider că am strâns suficientă experiență, sunt câștigătoarea și reprezentanta României la nenumărate concursuri de frumusețe, am prezentat moda pe cele mai înalte scene în Milano, Paris, Viena, Dubai, Kuweit, India, Oman, China, Egipt sau Turcia, iar acum vreau să îndrum fete și baieți pasionați de modelling”, ne-a declarat Lavinia Ichim, care își propune să continuie seria de cursurui de inițiere în modeling.
Cine este Lavinia Ichim
Reprezentantă a României la faza finală a Miss Model of the World sau Miss Turism World, ce s-au desfăşurat în China, Miss 7 Continents, cu faza finală în Turcia, sau Top Model of the World, organizat în Egipt, Lavinia Ichim a participat, în ultimii ani, la prezentări de modă sau şedinţe foto în diferite locații precum: Dubai, Mumbai, Viena, Milano sau pe Coasta de Azur.
Printre altele, arădeanca de 24 de ani a cucerit titlurile de: Miss Crişana, Miss Globe România, Miss Model of the World România, Miss Turism, Top Model of the Globe, Miss Presa în cadrul Miss Arad 2011 sau locul secund la Beauty of România.
Comentariile portalului
Foarte bun articolul. Felicitări!
vor sa ii mute pe toti la bloc cum a fost uta ,cpl ce conteaza pt ei
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...