Au fost virați banii pentru drumurile Bârsa-Moneasa și Sânmartin-Caporal Alexa. Acestea sunt lucrări finanțate prin PNDL





Lucrările avansează pe două dintre șantierele din județul Arad, drumurile județene Bârsa-Sebiș-Moneasa-Bihor și Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa. Și nu numai lucrările, ci și plata parțială către constructori. Reamintim că modernizarea acestor două tronsoane de drum este finanțată prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) de către Guvernul României.
„Investițiile continua în județ, lucrările se desfășoară alert pe șantiere și, ceea ce mai important, aceste lucrări sunt finanțate corect. Guvernul României, care finanțează aceste două drumuri prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a virat sume importante pentru lucrările deja efectuate. Trebuie precizat că modalitatea de lucru s-a schimbat. Acum, nu se mai efectuează plăți decât în urma avizului Inspectoratului în Construcții, care verifică stadiul și, mai ales, calitatea lucrărilor. În urma acestui aviz se virează banii. ”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Până în prezent, s-au efectuat plăți în valoare de 10,6 milioane de lei pentru drumul Bârsa-Moneasa-BH, și 3,257 milioane pentru Sânmartin-Caporal Alexa.
Comentariile portalului
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)
Dumnezeu să-l odihnească in pace !