Sute de vize de flotant au fost făcute în Târnova în ultimele două săptămâni! Se încearcă fraudarea alegerilor? Dosarul este pe masa procurorilor!





Informația a ajuns la urechile noastre aseară târziu, moment în care nu aveam cum să începem să deranjăm instituțiile statului cu întrebarea noastră: „Este adevărat că în comuna Târnova, în ultimele două săptămâni, s-a înregistrat un număr incredibil de mare de cereri pentru vize de flotant (la câteva sute ne referim?), care au fost și rezolvate pozitiv, în sensul că oamenii aceștia pot să și voteze duminică”.
Astfel, în această dimineață, am încercat să confirmăm sau să infirmăm informația. Din păcate, fără succes. Știți de ce nu am reușit? Pentru că am ajuns în punctul în care ni s-a spus că există sută la sută un dosar la Parchet și că procurorii sunt așteptați să demareze, cu rapiditate, împreună cu polițiștii, ancheta.
Da, e adevărat că sunt „niște” probleme la Târnova, da e adevărat că au fost înregistrate un număr suspect de mare de cereri de viză de flotant, da, situația este atent monitorizată – cam aceasta e esența informațiilor primite de noi, până la această oră nicio autoritate județeană nedorind (unii nu au avut cum) să ne confirme oficial.
Și-atunci… o să spunem că mai știm că viitorii votanți la alegerile locale din Târnova, mâine, sunt niște cetățeni, majoritatea din zona Ineului, care habar nu au cine candidează la Primărie sau Consiliul Local din localitate, dar o vor face. Și o vor face fiindcă, probabil, știu cu exactitate ce mandat au și pe cine să pună ștampila.
Iar dacă ni se va confirma oficial informația că e vorba de 500 de voturi, atunci cu siguranță că acestea vor putea înclina balanța în favoarea unuia sau altuia dintre candidați, depinde de cine a „regizat” această manevră cu două săptămâni înainte de alegeri.
Așteptăm cu interes reacția autorităților, așteptăm cu interes intervenția procurorilor, așteptăm cu interes să aflăm unde, la ce adrese, s-au acceptat aceste vize de flotant. Fiindcă Târnova nu are nici Facultate, nici cămine studențești, nici lucrări de mare anvergură încât să ajungă în zonă sute de muncitori. Iar dacă nu o să aflăm rapid, iar Biroul Electoral Județean și cel de circumscripție din Târnova nu vor avea reacții, chiar decizii, atunci sunt toate șansele ca imediat după alegeri să se strige peste tot că alegerile au fost fraudate, așa cum s-a mai întâmplat și la alte alegeri în localitate, dar să nu se mai poată face nimic.
Reamintim faptul că Prefectura Arad a demarat în urmă cu o săptămână verificări în toate localitățile din județ vizavi de aceste nenorocite vize de flotant. Din ceea ce știm, doar la Târnova sistemul a dat o „eroare” imensă.
Revenim.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)