Răzvan Burleanu, președintele FRF, surprins în timp ce servea masa la Arad
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost surprins ieri în jurul orelor 16 în timp ce servea masa la restaurantul A1 Bistro, de la ieșirea de pe autostrada în zona Zădăreni.
Au fost mai mulți arădeni care l-au văzut și se întrebau dacă vizita lui Burleanu la Arad are legătură cu UTA, cu stadionul „Francisc Neuman” sau cu alte proiecte ale FRF despre care s-a mai discutat la Arad.
Burleanu, însă, nu avea nicio calitate oficială. A fost însoțit de încă o persoană și se întorcea cu mașina de la Budapesta, acolo unde a asistat joi seara la finala Supercupei Europei dintre Bayern Munchen și FC Sevilla, meci câștigat de nemți cu 2-1. A oprit la Arad pentru a servi masa după care și-a continuat drumul spre București.
La acel joc au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, fiind primul din competițiile europene de când a început pandemia de COVID-19 care s-a disputat cu spectatori.
Comentariile portalului
Pai cum asa? Nu era vorba ca acolo sunt niște băieți deștepți băgați și ca e o măgărie la mijloc? Chiar (...)
Chiar imi pare rău de câțiva din liste. Chiar nu aveti 25 de candidați?! Ati pus cateva persoane pe ambele liste :ptr consiliul local cat si la cel (...)
@Raluca Medeleanu Oi fi eu simpatic, ca nimeni nu-i... perfect! 😂 Acum, ca am terminat de spalat geamurile, sper sa nu vina bombardamentul si in zona mea! Dupa cum sper ca, (...)