Comisarul Cezar Șerbănică, fostul adjunct al lui Ioan Tamaș sau al „cui l-o pus”, revine în forță în IPJ Arad! Unde?… Unde s-a putut!
Fostul adjunct cu „împuternicire” al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Cezar Șerbănică, cel care, după ce i-a expirat „împuternicirea”, și-a băgat vreo „ț” luni concediu medical în așteptarea „continuării” care nu a mai sosit, după care – nu știm dacă tot cu împuternicire, dar suntem aproape siguri că da!- a ajuns într-o funcție prin Timișoara (unii spun că era într-o instituție care se ocupa cu „ochiul și timpanul”, dar pentru asta chiar nu băgăm mâna în foc! ), a revenit deunăzi într-o nouă funcție în IPJ Arad.
Și, cum altfel, decât tot „împuternicit”, dar de această dată nu în funcția de adjunct fiindcă e ocupată de comisarii șefi Șimon și Jurcă, ci de șef al Biroului Drumuri Naționale din cadrul Poliției Rutiere Arad. Ca să ne explicăm puțin… o funcție care are ca „obiect de activitate” mai ales controlul transportatorilor, unde nu se face trafic, nu se fură, nu există corupție. Și cum aceștia, la deținători de camioane de transport, nu sunt mulți… și clar nu sunt colegi de „arme” (O, Doamne!…) cu noul șef de la Biroul Drumuri Naționale, e clar că treaba va merge ca unsă și că domnul Șerbănică va avea un trai liniștit.
Acestea fiind zise, să-i urăm noului șef din IPJ Arad „serviciu liniștit”, dar să-l și avertizăm în același timp: politica e curvă, azi ești, mâine… iar concediu medical! Că așa-i fără concurs, la mâna cui te-a pus!













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)