Să începem cu cel mai important: a nins ieri în Colorado.

Veți spune că fac bancuri proaste, eu însă vă voi replica: nu există nimic mai important decât natura, reacțiile ei și modul în care noi le neglijăm.

Ar mai fi hărțuirea liderilor demonstrației din Belarus și chiar dacă Dumneavoastră dați din mână a lehamite eu vă voi spune că aproape la fel de important precum respectarea și ocrotirea naturii este respectul față de celălalt, o atitudine a cărei manifestare principală este solidaritatea.

Și am ajuns, iată, astfel direct în Arad, discutând modul în care se desfășoară această campanie electorală în mască și cu măști, ca să parafrazăm chemarea unuia dintre candidați. Opinăm acum, apropo de solidaritate, că ea se poate manifesta în democrație în alegeri și prin modul în care omul alege candidatul pe care îl consideră cel mai bun, nu neapărat din punctul său de vedere, ci din cel al comunității din care face parte.

Cu alte cuvinte are inteligența și puterea să renunțe la indicații de partid, să facă abstracție de propaganda electorală, votându-l pe cel pe care îl vede cel mai autentic reprezentant al intereselor comune.

În cazul Aradului este cât se poate de simplu acum: în pierdere de viteză, de fapt în staționare, depășit de toate orașele din jur, este evident că are nevoie de un om capabil să relanseze orașul, să regăsească spiritul arădean al afacerilor profitabile pentru toți, să provoace orgoliul urbei cunoscute multă vreme ca poarta spre occident a României. Un oraș unde tinerii ascultau Europa Liberă sau Radio Luxembourg ca să fie la curent cu ultimele hituri ale anilor șaizeci-șaptezeci, un oraș în care veneai din toată țara dacă voiai să cumperi adidași sau blugi de marcă, un oraș al bișnițarilor dacă vreți, dar al unor bișnițari cu pretenții.

Din păcate acest spirit occidental firesc pentru arădeanul adevărat se manifestă acum prin plecarea în Occident, având în vedere starea în care a ajuns orașul. Cunosc clase întregi de foști elevi de la liceele de elită ale Aradului care au părăsit țara, lucrând la multinaționalele din Occident, începând cu Ungaria, eventual doi-trei rămânând prin Arad, fiindcă până și cei care nu au plecat din țară și-au căutat rostul prin alte orașe considerate mai avantajoase pentru ei: Timișoara, Cluj sau București.

Cam asta este miza cea mare a alegerilor din 27 septembrie de la Arad, mizele mai mici depinzând toate de realizarea acestei schimbări care dacă se va face mâine, va fi deja prea târziu.

Arădeanul trebuie să fie convins că suntem în ceasul din urmă din acest punct de vedere.

Având toate acestea în față campania de până acum pare fără miză, pierdută printre mizele mici ale fiecărui candidat de a se vedea înăuntrul puterii, indiferent dacă asta înseamnă doar un simplu loc de consilier la municipiu sau la județ. Toți, indiferent de partidul din care fac parte sau pe care îl reprezintă, diferența aici fiind semnificativă de la caz la caz.

Este evident, la mintea cocoșului, cum se spune că administrația arădeană trebuie reînnoită fundamental, găsiți acei oameni care mai au timp ca pe lângă propriile interese să se ocupe și de oraș, nu să se piardă în gesticulații demagogice, de amețit prostimea.

Ceea ce este tragic aici este tocmai faptul că acei oameni există, dar sunt anihilați de partidele din care fac parte sau de care s-au lipit, având în vedere că independenții în continuare nu au nicio șansă în alegerile din România și cu atât mai puțin la Arad.

Întreb cititorul dacă știe de vreun candidat independent la Arad?

Dacă nu, vă voi spune că este, există un tânăr care candidează independent la Consiliul Municipal. Nu știu dacă este un bizar sau unul convins de importanța gestului său, sunt însă sigur, din păcate, că majoritatea celor care citiți aceste rânduri zâmbiți acum condescendent și optați pentru prima variantă.

Și mai știu că suntem încet-încet înghițiți de acestă hazna puturoasă a politicianismului în care nu contează omul doar partidul, mai precis contează un singur om: cel care se anulează pe sine în numele partidului.

Nu, nu este activistul de partid de viță veche – chiar dacă mai nou avem aici la Arad candidat și din partea comuniștilor -, este ediția modernă a omului mic și interesat care nu poate răzbate singur doar ajutat de partid.

Avem o singură șansă să scăpăm din această capcană a populismului transpartinic: să alegem omul, nu partidul. Să comparăm oamenii, nu partidele, fiindcă partidele azi sunt, mâine nu mai sunt, oamenii însă vor să trăiască și mâine, ei, copiii și nepoții lor.

Și vor să trăiască bine acolo de unde sunt, unde s-au născut sau au venit dintr-un motiv sau altul, acolo unde au familia, prietenii, locurile pe care le cunosc cel mai bine din lumea asta care devine pe zi ce trece mai mică și în care vara – în timp ce femeile din Minsk se opun unui dobitoc venal care le distruge viitorul copiilor pe care i-au născut sau îi vor naște -, ninge la Colorado.