Finala lui Messi! Argentina a eliminat Olanda și joacă finala mondială contra Germaniei
Argentina s-a calificat în finala Mondialului din Brazilia după ce a trecut, în urma loviturilor de departajare, de Olanda, în cea de a doua semifinală, disputată la Sao Paulo. Este prima finală a Argentinei după 24 de ani, atunci când pierdea, la Roma, tot în fața Germaniei.
„Pumele” sunt pentru a cincea oară în istorie în finală. A câștigat două, în 1978 cu Olanda, echipa pe care a eliminat-o azi noapte, și în 1986 cu Germania, anul în care a strălucit Maradona. Le-a pierdut pe cele din 1930 contra Uruguayului și 1990, contra Germaniei. Astfel, acum joacă a treia finală mondială contra nemților.
Este finala lui Messi, în visul acestuia de a cuceri Cupa Mondială pentru a putea intra în constelația marilor fotbaliști ai istoriei: Pele, Maradona, Zidane, Ronaldo, cu toții campioni mondiali. Va avea în față o super echipă a Germaniei…
„Meciul cu Olanda a fost foarte greu, foarte închis. Aşa sunt toate meciurile de la CM. Argentina are două titluri şi mergem în finală, vom vedea ce putem face, cu o zi mai puţin de odihnă şi după ce am jucat şi prelungiri. Vom fi aşa cum suntem mereu, umili, muncitori şi vom da totul în finală”, a declarat Sabella, selecționerul Argentinei.
Într-adevăr, a fost un joc tern, olandezii expediind un singur șut pe spațiul porții în 120 de minute, și acela abia în prelungiri! Messi nu a jucat niciodată mingea în careul batavilor. Asta poate spune multe…
La finalul celor 90 de minute de joc şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 0-0.
Olanda – Argentina 2-4 (0-0, 0-0)
Lovituri de departajare: Vlaar (r), Robben (g), Sneijder (r), Kuyt (g) / Messi (g), Garay (g), Aguero (g), Maxi Rodriguez (g)
Olanda: Cillessen – Kuyt, de Vrij, Vlaar, Martins Indi (Janmaat 46), Blind – Wijnaldum, de Jong (Clasie 62), Sneijder – Robben, van Persie (Huntelaar 96)
Argentina: Romero – Zabaleta, Garay, Demichelis, Rojo – Enzo Perez (Palacio 82), Biglia, Mascherano – Messi, Higuain (Aguero 82), Lavezzi (Maxi Rodriguez 100)
Argentina s-a calificat din toate cele patru semifinale pe care le-a jucat la Cupa Mondială, având un procentaj 100% de „promovare”. Evoluţia sud-americanilor nu a fost deloc strălucită în această seară, dar, în cele din urmă, au părut mai experimentaţi şi mai calmi la lovituri de departajare şi au reuşit să câştige cu 4-2.
Comentariile portalului
Bravo lui! Articolul seamănă cu un promo pentru Iași. :) Cu o singură remarcă nu sunt de acord... "singurul proiect rezidențial serios din țară". La ce s-a construit (...)
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)