Arădenii pot depune cereri la APIA pentru a primi 100 euro pentru fiecare vacă pe care o dețin
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) oferă ajutor crescătorilor de bovine, în contextul crizei economice provocate de pandemia de Covid-19, sprijinul constând în suma de 100 euro/cap femelă bovină adultă (echivalentul în lei), valoarea totală ce poate fi oferită unei singure pesoane fiind maxim 100.000 de euro.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat se pot depune în această perioadă, împreună cu documentele necesare, la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acesta având sediul în municipiul Arad, pe strada Fraţii Neumann, nr. 10.
Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 808 în data de 2 septembrie 2020 și poate fi descărcat de pe site-ul oficial APIA www.apia.org.ro.
Documentele care trebuie atașate cererii sunt următoarele: copie de pe BI/CI a beneficiarului; certificatul de înregistrare a beneficiarului la Oficiul Național al Registrului Comerțului; împuternicire și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal; registrul exploatației, emis de operatorul Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor, din care rezultă efectivul de bovine deținut la data 1 iulie 2020, pentru exploatația/exploatațiile cu cod, atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înscris în cerere; coordonate bancare/trezorerie.
Comentariile portalului
Da, dacă n-au un Liceu de Artă cu golani lipit de bloc...pe Revoluției, în spatele blocului totul se rupe, e plin de mucuri și pachete de țigări, (...)
"Aici sunt banii dumneavoastră" - parcă așa ne zicea Băsescu... . Dar, voi români, votați ACELEAȘI găști în continuare...! Că ăștia "nu mai sunt flă (...)
Probabil ca pregătește terenul pt mutarea la Cluj.Sobolanii când presimt pericolul părăsesc corabia!