Tânăr zdrobit de o mașină în fața bancomatului de unde scotea bani! Ceilalți trecători au scăpat respectând distanța socială…





Scene teribile s-au petrecut în faţa unei bănci, în Județul Neamț, sub privirile celor ce aşteptau să scoată bani şi ale taximetriştilor dintr-o parcare.
Un groaznic accident de circulaţie s-a petrecut după ce o şoferiţă imprudentă a ajuns cu maşina pe trotuar, surprinzând un tânăr care scotea bani de la un bancomat aflat la intrarea într-o sucursală a unei bănci.
Nedoritul incident a avut loc în jurul orei 15.00, într-o parcare din zona „Orion“, la scenele de groază asistând neputincioşi taximetriştii din parcare, trecători, dar şi alte câteva persoane, care stăteau la coadă pentru a extrage numerar de la aparatul bancar.
Marele lor noroc a fost că respectau distanţarea socială, altfel nedoritul accident se putea solda cu mai mulţi răniţi. Până să-l accidenteze pe tânărul de 19 ani, şoferiţa, care are 22 de ani, a acroşat autoturismul unui taximetrist aflat în aşteptarea clienţilor, de aici maşina fiindu-i proiectată în victimă.
Totuşi, victima avut oarece noroc, dacă se poate vorbi despre aşa ceva în astfel de situaţii, deoarece bancomatul nu era montat într-un perete de beton, ci în unul construit din rigips. Aşa se face că tânărul, în momentul când maşina a intrat în el, a fost împins în interior cu tot cu zidul din material mai moale şi aparat, dar chiar şi în aceste condiţii are leziuni grave.
Nu prea avea experienţă în condus, permisul avându-l de vreo 2 ani, iar maşina la volanul căreie se afla fusese achizionată de câteva minute, după cum spuneau taximetriştii.
Foto: Dan Șofronea
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.