Accident spectaculos la Vârtop! Un motociclist din Arad a căzut într-o prăpastie de la 30 de metri înălțime
În cursul serii de ieri a avut loc un accident nefericit în stațiunea montană Vârtop. Este vorba despre un arădean din Șimand care a căzut într-o prăpastie de la o înălțime de câțiva zeci de metri. Acesta se afla acolo în calitate de turist și se plimba cu motocicleta prin staţiunea Vârtop-Arieşeni.
Un moment de neatenție i-a trebuit bărbatului și acesta a pierdut controlul direcţiei de mers din cauza vitezei, ieșind ulterior în decor și căzând de la o înălţime de 30 de metri. Conform bihoreanul.ro, arădeanul în vârstă de 54 ani a fost salvat de echipajele Salvamont-Salvaspeo Bihor şi transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean din Oradea: „Pacientul a scăpat cu leziuni uşoare. A şi plecat acasă”, a precizat şeful UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.
Potrivit Purtătorului de Cuvânt al Poliţiei Alba, comisar Luminiţa Prodan, accidentul s-a produs duminică seara, pe un drum judeţean din staţiunea Arieşeni, iar victima este un bărbat în vârstă de 54 ani din localitatea arădeană Şimand: „Accidentul rutier s-a produs pe drumul judeţean 750E, pe raza comunei Arieşeni iar din primele cercetări victima nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul direcţiei. A ieşit în decor şi a căzut de la o înălţime de 30 metri”, a declarat ofiţerul, explicând că la locul accidentului au intervenit salvatorii montani care au scos victima şi au solicitat intervenţia elicopterului SMURD.
Sursă Bihoreanul.ro
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)