Cel mai „bombardier” polițist bihorean se laudă pe facebook că a prins șase (!) infractori într-o singură noapte | Video





Zicala cu prostia şi fudulia se potriveşte de minune în cazul agentului Natanael Popa (foto), de la Poliţia Nucet. Zilele trecute, în drum spre casă şi oprit la un semafor pe Dealul Bitiilor, poliţistul s-a gândit să-şi omoare plictiseala cu un live pe internet, precizând că e cu dedicaţie pentru colegii poliţişti.
Subiectul? O mega-captură: „6 bucăţi, 6 CNP-uri pe procesul verbal, 6 negri”, „ai mei, nu ai voştri”, se fălea Popica nost’ în faţa camerei cu „flagrantul” care ar fi o premieră, căci nici cei cu peste 10 ani vechime n-au văzut atâţi infractori la un loc într-o acţiune, în viaţa vieţii lor. La cum descria poliţistul măreaţa realizare în filmarea ajunsă virală şi distribuită unul altuia de poliţişti, te aşteptai ca el să fi fost un soi de Rambo care s-a luat la trântă cu toate clanurile Duduienilor, Sportivilor şi Spoitorilor la un loc, aterizaţi în oareşce reglare de conturi la poalele Apusenilor.
În realitate, după cum a aflat Bihorel, cele „6 bucăţi” ale lui Rambo de Nucet erau de fapt nişte găinari prinşi cu câteva lebeniţe furate din piaţa din Nucet. Dar vorba aia, internetul suportă orice…
Vezi video AICI
Sursa: ebihoreanul
Comentariile portalului
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc