Județul Arad și munții de gunoaie, o ecuație care tinde spre infinit





Un nou caz în care sacii de gunoi se transformă în „munți”, o priveliște pitorească deja prin județ, ne-a captat atenția astăzi, când am dat de trei fotografii postate de Iulia Lung pe Facebook. De această dată, povestea puturoasă vine de la Mermești, un sat aparținător comunei Vârfurile.
„Când intri în satul Mermești, te întrebi dacă nu cumva a venit Moș Crăciun cu atâția saci”, spune doamna Lung.
Județul Arad a trecut prin multe schimbări în ceea ce privește sistemul de colectare a deșeurilor, realizat printr-un proiect pe fonduri europene al Consiliului Județean și coordonat prin ADI SIGD, un masterplan ce se dovedește impecabil pe foaie, însă o reală harababură în practică.
O poveste fără sfârșit?
Încă de la intrarea în activitate a primei companii contractate astfel la Arad, s-au văzut primele efecte ale implementării „noii strategii”: Retim a îngropat săptămâni la rând, în 2018, străzile orașului în gunoi, primind pentru asta un val de amenzi, după care, lent, a reușit totuși să intre pe linia de plutire. Problemele însă au fost pe de parte încheiate, căci imediat după aceea au început să „scârțâie” și ceilalți operatori din județ. Anul 2019 a însemnat o serie de „gunoiade” similare cu cea experimentată de arădenii din municipiu. Mai întâi GSU, firma care trebuia să colecteze gunoiul din zonele 2 și 4 din județ a ajuns în colaps, iar apoi, la începutul anului 2020, Activ Salubrizare a spus „Adio!” zonelor 1 și 5. Motivele expuse de firmele în cauză ar fi tariful mult prea mic stabilit în proiectul european, care i-a adus în pragul falimentului. Poate tocmai de aceea se și găsesc atât de greu firme care să le înlocuiască…
Totuși, vara aceasta, Consiliul Județean, în încercarea de a remedia măcar o parte din problemă, a adoptat o hotărâre pentru a găsi un operator pentru colectarea gunoiului din zona 3 și pentru punerea în funcțiune a Stației Complexe Ineu-Mocrea. Cu toate acestea, în județ ne lovim în continuare de cazuri, precum cel semnalat în fotografiile de pe Facebook, în care sacii de gunoi ajung să se transforme în „munte” până ajunge cineva ajunge să îi și preia.
Cine cade la răspundere pentru aceste servicii precare? Cine despăgubește oamenii care, conștiincioși, își plătesc taxa de salubrizare pentru servicii neconforme? Nu putem să nu ne minunăm totuși cum de proiectul masterplanului a primit „nota 10” din partea comisiei DLAF care l-a luat la control, când realitatea ne arată, în continuare, altceva.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)