Se strică vremea în vestul țării! Începând cu sâmbătă noaptea se vor semnala averse, descărcări electrice și posibil vijelii
Vremea începe să se strice începând de sâmbătă seară, mai întâi în vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, urmând ca de duminică instabilitatea atmosferică să cuprindă toate zonele. Temperaturile vor fi în scădere, astfel că luni sunt anunţate maxime cuprinse între 19 şi 29 de grade.
Sâmbătă, 11 iulie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea se va menţine călduroasă, iar pe arii restrânse în zonele de câmpie va fi caniculară, cu disconfort termic în creştere. În cursul zilei cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la munte, iar noaptea, treptat, în vestul, nordul şi parţial în centrul ţării înnorările se vor accentua şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii.
Cantităţile de apă cumulate vor fi pe suprafeţe mici mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 29 şi 34 de grade, iar cele minime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni.
Duminică, 12 iulie, vremea se va răci semnificativ în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar în rest va fi în continuare călduroasă, pe arii restrânse caniculară în sud-est, unde disconfortul termic va fi ridicat. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, ziua în vest, nord şi centru, iar seara şi noaptea şi în celelalte regiuni. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!