S-a sunat „mobilizarea” generală! Autoritățile declanșează ample acțiuni de control și în Arad!
La şedinţa în sistem videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor MAI și ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19, li s-a cerut tuturor celor cu atribuții în domeniu să amplifice controalele spre limita maximă, din cauza faptului că s-au constatat încălcări semnificative ale regulilor.
În acest sens, inclusiv în Județul Arad, autoritățile statului au programate, pe timpul zilei și al nopții, în week-end, o serie de acțiuni menite să „producă” respectarea regulilor impuse de guvernanți.
Foto: PresaSM

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)