Persoanele condamnate definitiv pentru corupție rămân fără pensie specială
Camera Deputaților a aprobat, marți, proiectul care prevede că nu vor putea beneficia de pensie specială persoanele condamnate definitiv pentru corupţie.
Decizia Camerei Deputaților a fost luată cu 292 de voturi „pentru”, în timp ce un deputat nu și-a exercitat votul.
„Se introduce interdicția de a lua pensie specială dacă ești condamnat definitiv pentru fapte de corupție. Azi încheiem un proces destul de serios prin care Parlamentul, cu bune, cu rele, a ascultat vocea cetățenilor. (…) Sunt foarte mulți care calcă pe bec și sunt condamnați, iar ulterior se bucură bine-merci de aceste privilegii. Am auzit și unele observații. Îi invit pe colegii mei care le-au făcut să pună osul la treabă și să vină cu un proiect de lege și vom vota”, a spus ulterior votului liderul deputaților PNL, Florin Roman, unul dintre ințiatori.
Citește continuarea pe Europafm.ro
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!