Ousmane Gueye este așteptat să revină la Arad! Va juca la o echipă din Liga 4
Ousmane Gueye venea în urmă cu șase ani la Arad după experiențe la Poli Timișoara, Galați și CS Universitatea Craiova II și s-a impus după primele meciuri.
Foarte bun vorbitor de limbă română, senegalezul care e frate cu mai cunoscutul Mansour Gueye, a început prin a marca la fiecare meci din Cupa României în care a fost introdus de antrenorul Roli Nagy, cel care în trei ani petrecuți pe banca grupării arădene a reușit două promovări consecutive și a pierdut un baraj pentru promovarea în prima ligă.
Ousmane a marcat 10 goluri în turul campionatului din Liga a 3-a pentru UTA, dar în retur forma sa sportivă nu a mai fost la nivelul primelor luni în tricoul alb-roșu. S-a despărțit de UTA în vara anului 2015 și a jucat un tur de campionat pentru Șoimii Pâncota, în liga secundă. În luna ianuarie 2016 a plecat în Ciprul de Nord, acolo unde a evoluat pentru Yenicami.
După patru ani, Ousmane este așteptat să revină la Arad. Atacantul senegalez în vârstă de 28 de ani este așteptat la gruparea din Liga a 4-a CS Ineu, echipă care a încheiat campionatul pe locul 5.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)