Apele au ieșit și pe Valea Cladovei și Valea Mureșului, inundând drumurile, inclusiv DN 7 | Foto-Video
Apa continuă să facă ravagii în județul Arad și astăzi. Astfel, după ce ieri am arătat, de pe teren, dar și cu ajutorul cititorilor noștri, care ne-au transmis imagini foto-video, care este situația în județul Arad, după ce ploaia a umplut văile, drumurile și gospodăriile oamenilor, astăzi venim cu noi imagini.
Dacă ieri v-am arătat situația de la poalele munților Zărandului, pe „Drumul Vinului”, zonele Covăsânț, Șiria, Pâncota, astăzi prăpădul s-a mutat fix pe cealaltă parte de deal, spre Cladova, dar și pe Valea Mureșului, pe Drumul Național 7.
Mai exact, pe Valea Cladovei, Drumul Comunal 69, care oricum era într-o stare jalnică, le dă de furcă oamenilor după ce ploile abundente efectiv au inundat tot. Pentru cei care trec cu mașinile pe acest drum este o adevărată aventură. Apa a ieșit peste tot după ce pârâul Cladova, în calea sa spre a se vărsa în Mureș, s-a umplut și a inundat multe porțiuni din drum.
Și DN7 este inundat, dar nu atât de grav. Pe drumul Deva – Arad, în zona localității Lipova se circulă pe un fir, alternativ, anunță DRDP Timișoara.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)