Atrium Mall face prima „victimă”… a jandarmilor!





Comunicat. Prima faptă penală sesizată în prima zi în care mall-urile s-au deschis a fost comisă de către o arădeancă de 33 de ani. Aceasta a fost depistată în timp ce încerca să fure mai multe obiecte vestimentare dintr-o societate comercială.
Luni seara, în jurul orei 20:00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost primit un apel pe 112, prin care s-a sesizat o tentativă de furt, solicitându-se intervenția unui echipaj de jandarmerie.
Apelul a fost efectuat de către agenții de pază ai societății comerciale. Aceștia le-au povestit jandarmilor că au observat o femeie care a luat mai multe obiecte vestimentare expuse pe rafturi, a intrat într-o cabină de probă, iar după câteva minute a ieșit fără să mai aibă asupra sa obiectele respective. Angajații unității comerciale au verificat imediat cabina și au descoperit pe podea mai multe sisteme antifurt desfăcute. Femeia, aflată încă în magazin și atentă la activitatea personalului, a abandonat un bagaj la ieșirea din unitate și a încercat să plece, însă a fost oprită de către agenții de pază.
La verificările efectuate, în interiorul bagajului s-au descoperit mai multe obiecte vestimentare cu etichetele intacte, însă fără sistemul antifurt. De asemenea, a fost descoperit și un dispozitiv de deschidere a sistemelor antifurt, identic cu cele folosite în magazine. Întrebată despre proveniența dispozitivului, femeia a declarat că l-a achiziționat de la o persoană necunoscută în schimbul sumei de 50 lei, cu intenția de a-l folosi în activitatea infracțională.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele femeii acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt, conform Codului Penal.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)