Încetinitorul de particule: Așteptându-l pe Popor. E Cionca ori Bibarț? Semnificațiile ratate ale unei poze de grup





Trebuie să începem cu începutul.
Săptămâna care a trecut a început cu niște răpăieli soldate cu oareșce inundații locale și fugare prin zona de pe acum cunoscută din acest punct de vedere a Micalăcii.
Cel care a venit la fața locului a fost Călin Bibarț, petrecându-și jumătate de noapte la pasarela înconjurată de apele care se revărsau din gurile de canal.
Călin, așa cum îl știm, s-a implicat plenar, chiar exprimându-și dezamăgirea față de ”doreii” de la Apă-Canal, păstrând însă tăcerea despre ceilalți care ar fi putut fi pomeniți cu această ocazie și pe care îi vom putea vedea în poza de grup de la final.
Noroc că ploaia s-a oprit repede – în atenția Domnului Bibarț: buletinele, nu de vot, cele meteo, indică pentru perioada care vine averse și furtuni -, iar cei de la Apă-Canal, preocupați prin Geani Pistru și Ghilea Show de imaginea administrației alta decât Bibarț – vedeți poza de grup despre care vom vorbi -, ne-au asigurat că vor achiziționa niște pompe de mari dimensiuni și capacități, astfel încât în viitor… Nu mai continuăm, veți vedea de ce…
Abia de s-a uscat asfaltul în Micălaca că la cinema Arta au continuat proiecțiile in-drive. Pentru cei mai inculți, asta înseamnă să te uiți la film direct din mașină. De obicei din a ta, proprie și personală, dar, având în vedere condițiile din Arad, e vorba de taxiuri care parchează direct în fața ecranului.
Vii tu, spectator din popor nebănuind nimic, te pui în taxi de parcă te-ai duce până în Micălaca și ce să vezi, pe ecran apare Ghilea Show și alte informații importante despre cum funcționează administrația arădeană, așa că nu te mai duci, ce rost ar mai avea din moment ce în Micălaca plouă, iar tu aici ești bine mersi în mașină, eventual pe niște scaune aflate la distanță, că taxiurile nu pot sta acolo tot timpul, mai au și treabă pe bune.
Poate pompele demontate de Apă-Canal ar putea face aici un bun serviciu. În loc de taxiuri, fiind mult mai masive decât scaunele de camping pe care săracii de la Cinema Arta încearcă să le transforme în fotolii distanțate social.
Și în timp ce tu te gândești, oare ce și cum să mai faci în orașul acesta care se trezește din pandemie de parcă ar avea Alzheimer, europarlamentarul pleacă un pic până la Brucsles și te salută din zbor sau mers, asta depinde.
Așa cum a făcut cu mine, mulțumind pe FB pentru cum am scris despre el în ultimul articol (Baronul vrea un gol cu capul. Falcă fentează și trage. Gol! În propria poartă!) de al meu care îl pune față-n față cu baronul Neuman. Este drept, cu o întârziere de câteva zile, asta e, omul are treabă de nu-și vede capul, dar mi-a urat și succes în cele din urmă, ceea ce nu e de ici de colo.
Mai ales că te poți gândi, oare ce a vrut să spună de fapt. Este evident că mulțumirea trebuie pusă în ghilimele, dar oare urarea de succes la ce se referă? După tonul mulțumirii, nu poate fi una sinceră…
Și în timp ce mă zbăteam eu în îndoiala asta, iată, omul se întoarce de la Bruslesc și apare pe FB o fotografie, de fapt două, care efectiv au luat mințile jurnaliștilor neobedienți din oraș. Nu sunt mulți, poate doi-trei, plus cei de la Special, iar aceștia efectiv au avut o criză de nervi văzând elita politică a orașului, în frunte cu Nașul ei, luând masa în aer liber în centru, la o așa numită terasă de pe strada iluminată feeric încă de anul trecut.
Mai precis pe terasa de la Steak House, pe 1 Decembrie, probabil sâmbăta la prânz, în mijlocul unui oraș pustiu ca să nu spunem pustiit. Fiind cel puțin șapte la masă, toți identificabili, doar cel care stă cu spatele la fotograf – el, fotograful, fiind Popor din titlu, înainte de a ajunge la in-drive sau în Micălaca, cel pe care îl tot așteaptă toți cei care iau masa în grup și în aer liber – oscilând între Cionca și Bibarț.
Jurnaliștii neobedienți și comentatorii de pe FB au ajuns la unison la convingerea că nu poate fi decât Iustin-Marinel, scăpând însă să tragă concluziile ce se profilau din asta, fiind marcați exclusiv de faptul că pe cei șapte îi doare undeva și prin alte părți, eventual, de reglementările privind ”distanțarea socială” în starea de alertă.
Păi, da, Călin, sărmanul, nu avea ce căuta acolo, chiar dacă în Micălaca era frumos și senin.
Scandalul acestei fotografii nu ține de reglementările nerespectate, ci de obrăznicia cu care cel care se crede stăpânul Aradului își expune camarila în mijlocul pustiu al orașului în plină pandemie, mesajul fiind clar: degeaba vă strofocați unii, mulțumesc, sunt bine și vă urez și vouă succes. E aceeași atitudine care se degajează din comentariul său la articolul meu de acum o săptămână în care îi atrăgeam atenția că este penibil ce se întâmplă cu noul stadion UTA.
La masa aceea singulară de pe terasa inexistentă de pe 1 Decembrie stăteau de fapt toți cei care contează în politica de astăzi a Aradului și fac tot ce depinde de ei ca asta să nu se schimbe în viitorul apropiat: alături de Falcă era viceprefectuța – prefectul este doar un accident și oricum porțiile de la Steak House sunt cam minimale pentru gustul său – Cionca, cum am spus, președintele CJ, era și vicepreședintele Răzvan Cadar și desigur omul care aspiră la scaunul lui Călin, Sergiu Bîlcea, cel care stătea vizavi de Geani Pistru, iar între viceprefectuța Popa și Stăpânul Inelelor la Arad, modest, dar atent ca întotdeauna, deputatul Glad. Sau Gelu, ori Menumorut, vedeți Dumneavoastră care exact…
După toate astea închei parafrazând comentariul marelui om la articolul pomenit de acum o săptămână, schimbând doar subiectul și punând virgula unde se cade: să-ți fie de bine, Ghiță…succes!
Și ascultă bucata de mai jos…
P.S. Aflu în ultimul moment că postarea Adelei Cristea legate de această poză de grup a fost raportată ca hărțuire și intimidare și interzisă pe FB. Deci încă o urare pentru Ghiță: tot așa și la mai mare!
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.