Un cal din Răpsig a fost furat de un tânăr de 21 de ani și vândut de două ori
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Sebiș cercetează un tânăr pentru furtul unui cal. Vândut de două ori, calul a ajuns în județul Bihor.
La data de 6 iunie, un tânăr de 21 de ani (din localitatea Răpsig) ar fi luat un cal de pe o pășune din zona Revetiș, aparținând unui alt bărbat, de 32 de ani, legându-l de atelajul cu tracțiune animală cu care era în acea zonă.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat animalul pe raza județului Bihor, acesta fiind vândut inițial de către tânăr unei alte persoane din Răpsig, care l-a rândul ei l-ar fi vândut pe raza județului Bihor.
Calul, în valoare aproximativă de 8000 de lei, a fost returnat proprietarului, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru furt.
Comentariile portalului
Foarte cinstit: asemenea gesturi, adică atentatele la persoanele politice, pot fi împărțite în două. Prima și cea mai numeroasă categorie, cea a celor care, numiți mai nou (...)
Pe strada Preparandiei trec cu mașina de vreo 3-4 ori pe săptămână și aproape că simt o durere fizică când mă gândesc la componentele (...)
Revenind la tema articolului (nu, că aminirile din tinerețe , chiar și din Armată, nu ar fi interesante...), chiar credeți că DOAR discursurile violente (gen Putin, Trump, Orban, etc.), (...)