Elevii care vor avea temperatură peste cea admisă vor da examenele într-o altă sesiune. Când va fi aceasta
Absolvenţii de gimnaziu şi de liceu care la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor avea temperatura peste maximul admis, vor fi în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu vor participa din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiuni speciale ale acestor examene, potrivit Agerpres.
În contextul epidemiologic actual, ministrul Anisie a aprobat un ordin privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Naţională şi Bacalaureat în vederea „asigurării egalităţii de şanse”.
Calendarul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale este următorul:
* 22-26 iunie – înscrierea candidaţilor;
* 29 iunie – Limba şi literatura română;
* 30 iunie – Matematică;
* 1 iulie – Limba şi literatura maternă;
* 2 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00);
* 2 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00);
* 4 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00);
Calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de Bacalaureat este următorul:
* 29 iunie-3 iulie – înscrierea candidaţilor;
* 6 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă;
* 7 iulie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă;
* 8 iulie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă;
* 9 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă;
* 10 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00);
* 10 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00);
* 12 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00).


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)