Marea Neagră începe să „respire”. Apa e mai curată, iar flora și fauna se refac





Se pare că, în lipsa industriei și a turiștilor care lasă multă mizerie în urmă, Marea Neagră și plajele de pe litoral se află în plin proces de refacere.
Potrivit cercetătorilor, fauna și flora sunt la cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani, iar semnele sunt vizibile: apa este de o claritate ieșită din comun, iar delfini de mari dimensiuni vin aproape de mal la vânătoare de chefal.
Imaginile cu delfinul care s-a apropiat de mal, la vânătoarea de chefali, au fost filmate în portul Constanța, iar biologii pun comportamentul acestuia pe seama schimbărilor în bine din Marea Neagră.
În această perioadă, fără un trafic maritim intens, apa este mult mai curată, iar flora și fauna au început să își revină. Adrian Bâlbă, managerul Delfinariului Constanța, a declarat:
„Noi, retrăgându-ne, am lăsat loc liber și altor specii să se bucure de mare. La Marea Neagră, acum, ecosistemele învie, reînvie, iar delfinii vin către mal să pescuiască. Nu numai delfinii, toate animalele se bucură de retragerea noastră, de faptul că le lăsăm mai mult spațiu vital. În definitiv, natura ne învață, ne-a dat o lovitură de copită, ne-a pus botniță și a zis: „Ușor, nu sunteți numai voi pe lumea asta.”, a precizat acesta.
Sursa: impact
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)