Cinci localități din județ și patru străzi din Municipiul Arad vor rămâne fără curent, săptămâna viitoare
E-Distribuţie Banat SA (Zona de Medie şi Joasă Tensiune Arad) anunță că a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, pentru a minimiza disconfortul clienților.
„Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmit reprezentanții E-Distribuție Banat SA.
Astfel, întreruperile de săptămâna viitoare vor avea loc conform tabelului de mai jos:


***Notă: În ceea ce privește localitatea din cel de-al doilea tabel, menționăm că este vorba despre localitatea Mișca (comuna Mișca), nu despre localitatea Mîsca/Mâsca (comuna Șiria).















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)