Bătuți de Ploiești! Mavros a pierdut primul meci la naționalul de minifotbal





Campioana Ligii Desavoia la minifotbal, Mavros Arad, a pierdut primul meci din grupa Campionatului Național de Minifotbal de la Roman. Echipa arădeană a pierdut în fața campioanei Ploieștiului, după un meci care stătea sub semnul echilibrului până în ultimele minute.
A fost 4-1 pentru gruparea din Ploiești, deși cu șase minute înainte de ultimul fluier scorul era egal, 1-1. „Este o echipă bună, care stă foarte bine în teren, dar nu cred că greșesc când spun că nu meritam să pierdem. Ne-au dat un gol pe o greșeală a noastră în atac când mai erau șase minute și acolo s-a rupt. Noi a trebuit să forțăm egalarea, iar ei ne-am mai marcat două goluri pe contraatac”, spune Radu Anca, jucător la Mavros. Unicul gol al arădenilor a fost marcat de Adrian Sasu, care a egalat la 1.
Cristi Lăzău, reprezentantul Ligii Desavoia, prezent la turneu alături de colegul său Cristian Barna, spune că „scorul este mincinos. Nu a fost așa mare diferența. Mavros a avut o lovitură liberă la scorul de 1-1 când mai erau șase minute. Au greșit schema și cei de la Ploiești au scăpat pe contraatac, trei contra unu și au marcat. Apoi au marcat tot pe contratac de două ori. Șanse mai sunt”.
Într-un alt meci din grupă, Focșani a învins cu scorul de 4-1 echipa gazdă, Roman. „I-am văzut și pe cei de la Focșani. Sunt o echipă bună, dar nu la fel de bună ca Ploieștiul. Roman a părut mai subțire puțin. Vedem…”, a continuat Radu Anca.
Lotul deplasat de Mavros la Roman este format din următorii jucători: Sebastian Huțan – portar, Iulius Arman, Flavius Pavel, Adrian Sasu, Daniel Florin Iancu, Cornea Delu, Sighete Claudiu Alin, Anca Radu, Sebastian Mereniuc, Călin Șiclovan și Mihai Lionti. Antrenor: Norbert Jozsa. Delegați: Raul Revilak, Cristian Lăzău și Cristian Barna.
De la ora 19, Mavros joacă al doilea meci din grupă contra celor de la Roman. Arădenii fac parte dintr-o grupă de cinci echipe în care mai sunt Ploiești, Roman, Focșani și Hunedoara. se califică în turul următor primele două clasate.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)