Pola Zilei: Ce să ne mai împartă Sergiu Bîlcea la intrarea în Kauf?
În timp ce Primăria Aradului a dispărut în uitarea postărilor de pe FB, Sergiu Bîlcea este din ce în ce mai activ.
În aceste zile este politicianul local care este peste tot, face de toate și tot îi mai rămâne timp să facă și altceva. Bibarț zace în anonimitatea acțiunilor banale ale lucrărilor care continuă neabătut prin gropile din centru, Bulbuc nu mai are prilejuri și serbări, de Bognár ce să mai vorbim, este în retragere de ceva vreme.
Nici Cionca nu se prea expune, mai ales acum când Andrei Ando este atins de pandemie – noi sperăm din inimă că nu pentru mult timp -, de celălalt vicepreședinte de la Consiliul Județean trei sferturi dintre arădeni nici n-a auzit, rămâne Sergiu, cel care e la Expo, cel care împarte măști bătrânilor la intrarea în Kaufland, ca în clipa următoare să îl vezi din nou la Expo, supraveghind nu se știe precis ce.
Desigur, în spatele tuturor, ascuns în adâncă discreție și ilegalitate, se află cel pe care nu îl amintim aici, nu de alta, dar să nu îl trimită pe Sergiu să ne spună vreo două de la obraz despre ce și cum.
Mai bine îl rugăm, pe Sergiu, desigur, să ne mai dea câte ceva. Oriunde, nu contează locul, dar intrarea la Kauf între 11 și 13 chiar ar fi bine.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)