Marți – dacă e marți, ce e? – s-au anunțat opt morți arădeni de coronavirus.

Astfel Aradul rămâne în continuare în topul morbidității pandemice, cu cei 22 (miercuri, seara) decedați ne depășește doar Suceava, orașul și județul nostru oferind mărinimos 10% dintre victimele de până acum ale virusului venit din China.

Asta în situația în care populația județului reprezintă sub 3% din populația țării.

Dar ceea ce este demn de filmele horror la care nu se mai uită nimeni, din moment ce horrorul a devenit banalitate cotidiană, este ascuns între cifrele cu care oficialitățile maschează realitatea cruntă din spatele asigurărilor ipocrite și doar bune de camuflat haosul în care ne-a aruncat o administrație formată din afoni și nepricepuți.

Cei opt morți din 7 aprilie sunt de fapt morți, cel puțin șapte dintre ei, încă din martie, în prima săptămână din aprilie ei ducând, cel puțin în statistici, o viață de zombie, adică de morți-vii în sensul concret al expresiei, din moment ce fizic erau morți de zile, în statisticile epidemiei însă apar morți doar în 7 aprilie.

Prima întrebare care ne vine în minte în fața acestei situații se referă la săptămâna în care cei șapte nu apăreau oficial morți. Ei, desigur, erau, nu știm dacă erau și pentru cei care îi cunoșteau, pentru familie, sau doar pentru personalul medical care s-a ocupat de ei ca bolnavi și i-a văzut murind.

De fapt, nici măcar asta nu este decisiv, medicii, asistentele, cei de la morgă neavând nici treabă, nici legătură cu cei care administrează epidemia, respectiv autoritățile, fie locale, fie centrale.

Aceștia, oameni ai statisticilor, tabelelor, graficelor și cifrelor au treaba lor.

O treabă cel puțin bizară, fiindcă nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în fapt.

Legătura este cu imaginea a ceea ce se întâmplă.

Din majoritatea analizelor epidemiei, a evoluției sale și ale posibilelor scenarii de control reiese importanța testărilor, respectiv ceea ce înseamnă asta: o cât mai bună evidență a celor infestați. Cifrele vehiculate de diferitele țări, printre care și România, sunt în cel mai bun caz aproximative, numărul celor îmbolnăviți sau purtători de virus fiind mult mai mare decât cifrele oficiale, diferența fiind cu atât mai mare cu cât numărul testărilor este mai mic.

Orașul în care încă viețuim, unii pe de-a întregul, alții doar în statistici, are deja trei aparate de testat dintre care, cel puțin după informațiile care se preling printre zăbrelele ruginite ale birocrației administrative, unul funcționează, dar despre teste la Arad în continuare nimic sau și mai puțin.

După ultimele statistici avem în Arad ceva peste 160 de bolnavi confirmați și peste douăzeci de morți. Dacă coroborăm cifrele precum un contabil zombie – e plin cu ei administrația locală – ne iese o cifră de-a dreptul înspăimântătoare: înseamnă că în Arad mortalitatea celor care se îmbolnăvesc de coronavirus tinde spre 15%. Având în vedere că prin alte părți, excepție Suceava, această mortalitate rareori depășește 2%, realizăm că titlul acestei scrieri nici măcar nu exagerează, ci tinde asimptotic spre realitate.

Să ne înțelegem, toate acestea nu au treabă cu sistemul de sănătate, cu medicii și personalul din spitale.

Nu, toate acestea se datorează modului în care este tratat fenomenul de cei care, aleși sau numiți, au datoria să administreze orice eveniment public, fie că e vorba de deschiderea anului școlar, inaugurarea drumului Arad-Pâncota iar acum, epidemia de coronavirus.

Majoritatea lor, ajunși în funcții prin contraselecția politicianismului mai rău decât o epidemie – de fapt, epidemia epidemiilor – încearcă să se ascundă, unii chiar fizic, alții după vorbe, cei mai mulți după cei câțiva, numărabili pe degetele unei mâini stângi, care pricep ce se întâmplă și mai au și idei practice.

Ca rezultat, noi nu știm ce se întâmplă, ceea ce creează de fapt psihoza, o isterie generalizată molcomă și fără leac ce are ca urmare firească să nu mai credem nici în cei în care ar trebui.

Adică, altfel spus, ca să revenim la trimiterea din titlu, are loc o zombificare socială generalizată, umblăm ca bezmeticii, cu mască și fără mască, cu tot felul de speranțe deșarte în suflet, speranțe în care nu mai credem, fiindcă așa e cu zombificarea: nu mai funcționează normal nimic, viața pare o iluzie, iar cei care ne vorbesc și ne ascultă par de pe altă lume.

Avem, până acum 22 de morți oficiali în Arad, dar noi avem informații și de alți morți, despre care vom afla, probabil, atunci când cei în cauză hotărăsc că au murit de-a binelea.

În aceste condiții nu este de mirare că ne gândim la un film cu zombie, un scenariu cârpăcit de nepricepuții care ne administrează viața, un scenariu la care participăm cu toții în afara celor șapte vindecați arădeni, singurii care se pot simți în siguranță în aceste condiții.

Pentru că, da, ca scenariul să fie complet, chiar cu happy-end fericit, vorba unui amic scriitor arădean, ieri secția de pneumologie din Grădiște a anunțat primii șapte bolnavi locali vindecați de coronavirus…