Care sunt normele de aplicare a ordonanței cu privire la amânarea ratelor și ce condiții trebuie îndeplinite pentru a beneficia de facilitate





Românii vor putea să suspende plata ratelor la creditele ipotecare dacă vor fi îndeplinite mai multe condiţii, respectiv dacă împrumuturile au fost acordate până la 30 martie 2020, dacă nu le-a fost declarată scadenţa anticipatăpână la 30 martie, precum şi dacă aceste credite nu înregistrează rate scadente restante la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată, transmit cei de la Ziarul Financiar.
Totodată, data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, trebuie să fie ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv, potrivit proiectului normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de amânare a ratelor la credite.
Normele de aplicare a ordonanţei privind amânarea ratelor la credite nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Cei care amână creditele trebuie să declare pe proprie răspundere că le-au fost afectateveniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă şi se aflăa în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice, dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
Citește mai multe și vezi integral normele de aplicare cu un singur click aici: ZiarulFinanciar.ro.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)