UTA ar putea juca play-off pentru promovarea în Liga 1! Ultima variantă: antrenamentele se reiau în 16 aprilie





La FRF se discută despre… necunoscut. A fost o ședință la care au luat parte oficiali ai FRF, LPF și ai cluburilor din Liga 1, plus reprezentanții AFAN.
Ca prim termen s-a stabilit data de 16 aprilie, zi în care cluburile ar putea relua antrenamentele. Ziua coincide cu finalul Stării de Urgență decretată pe teritoriul României. Decretul prezidențial privind starea de urgență a interzis activitățile care impun apropierea oamenilor la mai puțin de un metru unul de altul, deci antrenamentele până la anularea stării de urgență ar însemna doar alergări, fără jocuri care să implice mai mulți fotbaliști.
La Liga 1, campionatul ar fi reluat pe 16 mai, cu ultimele opt etape din play-off disputate în regimul normal. Semifinalele Cupei ar mai avea o singură manșă, nu două, așa cum era prevăzut.
Defectul acestui plan: din playout ar trebui disputate patru etape în luna iulie, în condițiile în care contractele celor mai mulți fotbaliști expiră la 30 iunie!
Despre Liga a 2-a încă nu știm prea multe, dar există și varianta să se joace play-off pentru promovare, la care să participe 8 echipe, și play-out pentru retrogradare, cu 10 echipe. Meciurile ar urma să se joace într-o singură manșă, astfel cu echipele cu care se joacă meciurile de pe teren propriu, nu se mai joacă și în deplasare, și invers.
Partea bună este că ar fi păstrate punctele, mai puțin cele obținute la masa verde în meciurile cu Snagov. Astfel, UTA ar porni în această luptă cu 47 de puncte.
Este o propunere luată în condiții speciale, una cu care este de acord și președintele AFAN, Emilian Hulubei. Cluburile au fost informate prin e-mail. Regulile de promovare rămân aceleași: două promovate direct și locul al 3-lea merge la baraj unde va întâlni antepenultimul loc din Liga 1.
La Liga 1 există și o „Varianta 2”: Campionatul să fie repornit pe 13 iunie. Meciurile rămase din playoff ar fi disputate doar într-o manșă, nu tur-retur , cum e programul.
Liga a 3-a ar avea și ea play-off și play-out, cu seriile rupte cu câte opt echipe în fiecare turneu. Oficialii din fotbal au mai luat în calcul și alte date, 19 mai și 26 mai, dar sunt mai greu de folosit.
Liga 1 ar fi, oricum, oprită între 1 și 9 iunie pentru disputarea barajelor de calificare la Euro 2021. Naționala va juca atunci împotriva Islandei în semifinală și contra Bulgariei sau a Ungariei în finală, dacă învinge Islanda.
Totul depinde de coronavirus
Planul asupra căruia au convenit oficialii din fotbalul românesc depinde, în continuare, de situația din țară, de evoluția numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Dacă echipele vor reuși să respecte datele stabilite, să reia antrenamentele și meciurile, toate competițiile urmează să fie anulate în momentul în care ar apărea vreun jucător, antrenor, arbitru îmbolnăvit.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)