Apropoul este emisiunea radiofonică la care am participat săptămâna trecută la invitația lui Cătălin Lăpușcă.

Subiectul, provocat de informația că primăria face demersuri pentru preluarea clădirii fostei fabrici de automobile MARTA, viza turismul arădean, în mod deosebit cel venind din Ungaria, având în vedere evenimentele tragice ce pot fi legate de Arad în istoria maghiară.

E vorba, așa cum se știe, de sfârșitul revoluției din 1848-49 – armata maghiară revoluționară a depus armele în fața rușilor la Șiria -, respectiv execuția celor 13 generali revoluționari în 6 Octombrie 1849 în șanțul din fața cetății din Arad. Numit mai târziu chiar de liderul revoluției, Kossuth, aflat în emigrație, Golgota maghiară, numai și pentru asta, opina moderatorul Lăpușcă, Aradul ar putea beneficia turistic enorm din interesul maghiarilor pentru Arad.

Fiind invitat și viceprimarul, Bognár Levente, discuția s-a împotmolit în amănunte – interesante și ele, dar nu neapărat la o discuție la radio – mai mulți ascultători exprimându-și dorința să-mi expun mai pe îndelete punctul de vedere în această chestiune.

Exact asta fac aici, încercând să sintetizez gândurile mele despre fenomen, să formulez, cât pot de onest și scurt, opinia mea formată pe parcursul anilor din urmă, atunci când în diversele mele calități, am avut ocazia să văd de aproape situația.

Încep cu un loc comun: turismul înseamnă înainte de toate un mediu în care te simți bine, te poți deconecta și distra relativ ieftin, dar onorabil și plăcut.

Ungurii din Ungaria care vin la Arad să viziteze obeliscul din Subcetate și Statuia Libertății sunt, de obicei, turiști de o zi. Rareori petrec noaptea la Arad – un indicator important turistic, nopțile petrecute undeva -, vin cu autobuze, microbuze sau chiar mașini personale, ajung înainte de amiază, trec pe la obiectivele pomenite, după care după amiaza pleacă mai departe sau se reîntorc de unde au venit.

Am avut ocazia să însoțesc mai multe astfel de grupuri.

Veneau cu mâncarea de acasă, doar cei mai „libertini” riscau o cafea sau un suc. Cu alte cuvinte nu veneau cu gândul să cheltuie bani pe aici – miza adevărată pe care se „joacă” turismul.

Bine, problemele începeau de cum soseau cu autobuzul.

În Piața Reconcilierii efectiv nu ai unde să parchezi un autocar, cele câteva parcări prevăzute pentru turisme, fiind ocupate non-stop. În jur nu ai un restaurant îmbietor, o terasă spațioasă în timpul verii – Casa Jelen nu se pune! – nemaivorbind de faptul că nu există nimic care să indice punctul de atracție: un chioșc, ceva, cu pliante, hărți, nemaivorbind de acele mici „amintiri”, inclusiv magneți, care împânzesc asemenea zone prin alte orașe, chiar și în România.

Dacă nu se urcă imediat în autobuz, „turiștii” mai fac o plimbare prin centru.

Nu trebuie să aveți imaginația unui scriitor ca să vă dați seama că primele lor impresii se referă la starea jalnică a clădirilor, la aspectul neîngrijit al străzilor, la absența totală din centru a unor magazine de suveniruri mai acătării, asta ca să nu mai pomenim de câteva magazine de lux, buticuri care împânzesc adevăratele destinații turistice.

Pe parcursul unor asemenea plimbări, nu de puține ori am auzit exclamația; „ Vai ce oraș frumos, ce păcat că nu este întreținut!”

Și uite, așa revenim de unde am pornit.

Dacă vrei turism, nu trebuie neapărat să te gândești la obiective turistice, ci la mediul pe care îl oferi celor care te vizitează.

În situația în care casele din centru arată ca după un bombardament urmat de o furtună, ștrandul este o amintire, iar la Trei Insule nu mai ai nici pod, poți să ai până și Statuia Libertății din New York în fața Primăriei că turiști tot nu vei avea!

Omul stă mai mult acolo unde se simte bine, unde este tratat cu bunăvoință și înțelegere, unde are comoditățile la care ține, are mâncare și băutură bună și ieftină. E bine dacă vara se poate întinde la soare lângă apă fără să fie călcat pe cap de grupuri zgomotoase care beau bere și povestesc bancuri nesărate. Turistul vine acolo unde e frumos, curat și îngrijit, unde mâncarea e deosebită, unde nu te fură la plată, iar localnicii nu te trimit din prima în țările calde, dimpotrivă, sunt cu zâmbetul pe buze, gata să-ți sară în ajutor dacă întâmpini vreo problemă.

Nu e mare lucru.

Arădeanul umblă des în țara care conduce de departe în turismul mondial. Nu, nu este Franța, nici Grecia sau Italia, este țara a cărei capitală a fost și capitala bunicilor și străbunicilor noștri.

În Austria vin anual de patru ori mai mulți turiști decât populația țării. Adică 35 de milioane la o populație cu puțin peste opt milioane. Pentru comparație, în România – și nu stăm rău! – vin peste 10 milioane la populația noastră de, hai, 20 de milioane.

Și decisive nu sunt sporturile de iarnă și stațiunile montane. Contează, desigur, mult, dar turiștii se duc și revin în Austria pentru că se simt de fiecare dată bine.

Cineva a sintetizat sentimentul, spunându-mi: austriecii sunt niște nemți plăcuți și simpatici…