Baschetul românesc e mai sărac: Nea’ Imi va antrena în ceruri…
Emerich Davidhazy era unul dintre oamenii care te cucereau prin felul său de a fi, un OM pentru care cinstea și corectitudinea erau mai presus de orice. A fost un antrenor iubit de jucători, colaboratori dar și de fani, Nea’ Imi având o vorbă bună pentru fiecare.
S-a născut la Budapesta pe 17 mai 1945, s-a mutat apoi la Arad și a fost elev al Liceului nr. 3 din Arad, actualul Colegiu „Csiky Gergely”. A debutat ca jucător la Aurul Armata Brad, echipă aflată în Divizia A, continuând apoi la Universitatea Timișoara și Constructorul Arad. În perioada 1969-2012 a fost antrenor la Școala Sportivă (CSȘ) Arad și șef al catedrei de baschet, perioadă în care a participat la nenumărate turnee cu echipele de fete și băieți, luând de patru ori titlul național.
Antrenor al echipei feminine de senioare din Arad, Emerich Davidhazy nu a avut șansa de a se bucura pe deplin de un titlu național, deși a condus gruparea arădeană pe parcursul a două sezoane în care BC Arad, respectiv BC ICIM Arad cucerea aurul național. S-a întâmplat la primul titlu al Aradului, în 1994, când a fost schimbat cu Traian Constantinescu înaintea play-off-ului, dar și la aurul din 1999.
A compensat însă în baschetul masculin, unde alături de Dragan Petricevic și Adrian Budurean a format tripleta care a adus cele două titluri naționale pentru West Petrom, în 2001 și 2002. A fost, poate, perioada cea mai interesantă pentru sportul de pe Mureș din ultimele decenii, Polivalenta dovedindu-se neîncăpătoare pentru arădenii cuprinși de fenomenul „West Petrom”.
Citește și: Un mare antrenor arădean a plecat dintre noi: Imre Dávidházy s-a stins la 74 de ani
Profesor la CSȘ Gloria Arad, Nea’ Imi a promovat o serie de jucători și jucătoare care au evoluat sub tricolor, cel mai bun exemplu fiind Mihai Sinevici, arădeanul care a scris istorie în tricoul lui „U” Cluj, stabilit acum în Canada. Pe lista lui Davidhayz mai pot fi trecute nume precum: Karoly Szabo, Milenco Mânzat, Adrian Budurean, Bianca Drăguş-Urban, Monika Broșovszky-Boriga sau Diana Ciupe-Pop, cariera acestora fiind influențată și de „mâna” profesorului Davidhazy.
Fost antrenor al echipei naționale a României de baschet feminin, dar și al echipei naționale de juniori a României, Emerich Davidhazy a fost căsătorit cu Maria Marietta și din dragostea lor s-au născut Alexandru și Hedy Henrietta, fiica lor find chiar componentă a BC ICIM. Cei doi copii i-au dăruit trei nepoți, un băiat și două gemene.
Ajuns la vârsta pensionării, dar și cu probleme medicale (a suferit un infarct acum câțiva ani), profesorul Davidhayz s-a mai ocupat o vreme de echipele școlare ale Col. Naț. „E. Ghiba-Birta” și Col. „Csiky Gergely”, dar a fost aproape nelipsit din tribunele Polivalentei, la meciurile de baschet, iar în 2019 a avut satisfacția de a primi Titlul de Excelență în domeniul „Sport” din partea municipalității.
De luni seara, inima celui care a fost Emerich Davidhazy a încetat să mai bată… Cei care doresc să își ia rămas bun de la Nea’ Imi o pot face joi (ora 15.00.) la capela Cimitirului Pomenirea.
Drum lin printre îngeri, domn’ profesor!
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!