Subofițerul Iescău Ștefan a intrat la pensie
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad anunță că Ștefan Iescău, de la Detașamentul Ineu, a intrat la pensie, mulțumindu-i pe această cale pentru întreaga sa activitate.
Iescău Ștefan și-a început cariera in 1991 când subunitatea se numea ‘Compania de Pompieri Ineu’ și a încheiat-o, după 28 de ani, la aceeași subunitate care astăzi se numește “Detasamentul de Pompieri Ineu”.
De-a lungul carierei militarul a îndeplinit cu profesionalism atribuții pe linie operativă, a participat la intervenții de stingere, salvări animale, misiuni operative însă cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o pe linia ‘acordării primului-ajutor calificat’ desfășurându-și activitatea pe Ambulanța SMURD Ineu, perioadă in care a participat la numeroase intervenții. Subofițerul deține studii superioare in domeniul de ‘Marketing’ fiind absolvent al Facultății de ‘Științe Economice’ in anul 2005; pe parcursul carierei a avut numai calificative „foarte bun”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)