A murit artistul fotograf arădean Gigi Budiu





Artistul fotograf Gigi Budiu a încetat din viață astăzi, la 70 de ani. Anunțul a fost făcut de Mircea Boran, președintele Foto Club Arad, asociație din care făcea parte și Gigi Budiu. Acesta suferise de ani întregi de mielopatie (spondiloză cervicală), o boală cruntă din cauza căreia se deplasa cu mare dificultate. În anii ’80, după un accident şi-a pierdut și vederea la ochiul stâng, însă în ciuda acestor impedimente, artistul nu și-a abandonat pasiunea. „Arta fotografică mă ține în viață”, a declarat artistul în urmă cu câțiva ani.
„Colegul nostru din Foto Club Arad, Gheorghe Budiu Gigi a plecat dintre noi … Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace … Condoleanțe familiei!”, a scris Mircea O. Boran Art. AAFR pe Facebook.
Gigi Budiu a sărbătorit în vara anului trecut 45 de ani de fotografie artistică, în cadrul expoziţiei cu titlul „Din trecut în viitor”, care a vrut să fie o încununare a activităţii artistului.
El a fost timp de 8 ani vicepreședintele Foto Club Arad și a fost și președintele asociației „Gold Fish”, fiind un mare pasionat al peștilor exotici. A fost și colaborator extern, în calitate de foto-reporter, al ziarelor Flacăra Roşie şi Vörös Lobogó, iar după Revoluţie a revistelor Ghidul Arădean şi COM24.
S-a născut în data de 23 aprilie 1949, la Arad. A absolvit un curs de fotografie în cadrul Școlii Populare din Arad şi în cadrul Foto Club Arad.
Dumnezeu să-l odihnească!
Comentariile portalului
A, m-am prins: vă simțiți vizat, fiind neoprotestant. Îmi pare rău, dar, inclusiv prin tutuire, manifestați o agresivitate pe lângă care ”ura” mea, pe care (...)
Și totuși, "inserezi" in diverse postări cuvântul "neoprotestant", chiar dacă nu prea are nimic cu subiectul aflat în discuție, înfierând, desigur, o grupare in care (...)
Cu tot respectul, cred că nu ar trebui să ne așteptăm la elevi perfecți pentru că aceștia pur și simplu nu există. Fiecare dintre ei au (...)